Biciclişti amatori sau profesionişti au răspuns apelului de a pedala pentru ştiinţă, lansat de Bristol Myers Squibb România, în luna noiembrie, dedicată ştiinţei şi inovaţiei în medicină. În schimbul energiei cicliştilor care au luat parte la iniţiativa-manifest, compania va finanţa un proiect de cercetare al unei Universităţi de Medicină şi Farmacie din ţară, prin intermediul unui grant.
Cei peste 82.000 de kilometri au fost parcurşi de către români din toată ţara, dar şi de peste hotare, care au răspuns provocării #BikeForScience. Fie că au pedalat în cadrul unui tur organizat, în drumeţii individuale, pe drumul către locul de muncă, ori chiar în propria sufragerie, participanţii au distribuit pe reţelele de socializare traseul parcurs, contribuind, astfel, la acumularea unui număr cât mai mare de km pedalaţi pentru ştiinţă.
Iniţiativa civică Bike for Science a fost susţinută de două asociaţii non-guvernamentale, dar şi de lideri de opinie care încurajează mersul pe bicicletă.
O contribuţie importantă în cumularea acestui număr de kilometri parcurşi cu bicicleta au avut-o oamenii din comunităţile Adevăraţii Veloprieteni şi Hai cu Bicla.
“În comunitatea noastră de biciclişti, pedalatul este un stil de viaţă, face parte din natura noastră de mai bine de un deceniu. Atunci când am aflat de iniţiativa #BikeforScience, nu am stat deloc pe gânduri şi ne-am mobilizat în plimbări chiar şi de 200 de kilometri, în zone turistice şi nu numai. Am contorizat orice distanţă parcursă, indiferent de lungimea acesteia, pentru că fiecare kilometru pedalat a contat semnificativ pentru proiect. #BikeForScience a devenit o iniţiativă tare dragă nouă, comunităţii de biciclisti”, a adăugat Iulian Ene, presedintele Asociatiei Adevăraţii VeloPrieteni.
În acelaşi timp , oamenii din comunitatea Hai cu Bicla au primit cu mult entuziasm provocarea şi s-au implicat de îndată.
„Bicicletele pe care le iubim atât de mult sunt în sine un produs al inovaţiei, aşa că suntem cu adevărat bucuroşi că am putut lua parte la mişcarea #BikeforScience”, spune Oana Turturică, preşedintele asociaţiei Hai cu Bicla.
Universităţile de Medicină şi Farmacie din România, invitate să înscrie proiectele ştiinţifice
Pentru şansa de a accesa grantul oferit de Bristol Myers Squibb, reprezentanţii universităţilor trebuie să înscrie proiectele de cercetare în competiţia Bike for Science până la sfârsitul lunii aprilie 2021, prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@bikeforscience.ro.
În maximum 10 pagini ei trebuie să prezinte scopul cercetării, nevoia de finanţare şi metodologia de studiu propusă. La finalul perioadei de înscriere, proiectele vor fi analizate de un juriu format din mai mulţi membri independenţi, care vor examina toate cererile de finanţare primite în cadrul iniţiativei.
”Grantul Bike for Science este doar o mică mână de ajutor pe care o întindem oamenilor excepţionali din domeniul cercetării medicale, despre care nu se spun foarte multe. Personal, am fost impresionat în nenumărate rânduri să descopăr câte idei inovatoare, care îmbină digitalul cu cercetarea au studenţii şi membrii sferei academice medicale, aşa că va fi o reală provocare pentru juriu sa aleagă cel mai bun proiect. Cu această ocazie, lansăm o invitaţie deschisă către toate Universităţile de Medicină şi Farmacie din ţară să îşi înscrie proiectele ştiinţifice”, a punctat Cătălin Radu, General Manager Bristol Myers Squibb România.
Bike For Science este un proiect Bristol Myers Squibb lansat în România în contextul anunţării noii identităţi globale a companiei. Articulată sub scopul de a transforma vieţile pacienţilor cu ajutorul ştiinţei, misiunea companiei este cel mai bine exemplificată prin intermediul acestui demers de responabilitate socială al companiei.