„Calitatea apei pentru scăldat în Europa rămâne ridicată și acest lucru transmite un semnal pozitiv pentru europeni, care vor alege plajele și zonele pentru scăldat în această vară. Acesta este rezultatul a peste 40 de ani de aplicare a Directivei privind apa pentru scăldat, al muncii intense depuse de profesioniști devotați și al cooperării. Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării, adoptat în mai, va avea o contribuție la menținerea în condiții de siguranță și de sănătate a apelor și a curățeniei în mările și râurile noastre”, a declarat Virginijus Sinkevičius, comisarul pentru mediu, oceane și pescuit.
În anul 2019, 77,6% din apele pentru scăldat din România aveau o calitate excelentă, însă, în 2020, doar 71,4% au primit acest calificativ. La nivelul Uniunii Europene, aproape 83% din zonele de scăldat îndeplineau cele mai stricte standarde de calitate a apei.
Raportul anual privind apa pentru scăldat, elaborat de Agenția Europeană de Mediu (AEM) în cooperare cu Comisia Europeană, arată că în anul 2020, aproape 83% din zonele de scăldat din Uniunea Europeană îndeplineau cele mai stricte standarde de calitate a apei, anume „excelentă”. Cea mai recentă evaluare se bazează pe o monitorizare pe întreaga durată a anului 2020 a 22.276 de zone de scăldat din întreaga Europă.
Standardele minime de calitate a apei, și anume „satisfăcătoare”, au fost îndeplinite de 93% din zonele de scăldat monitorizate în 2020, iar în cinci țări, și anume Cipru, Austria, Grecia, Malta și Croația, o proporție de 95% sau mai mare din apele de scăldat au atins un nivel excelent de calitate a apei.
Numărul zonelor de scăldat din Europa care în 2020 au primit calificativul „nesatisfăcătoare” a fost de 296, adică 1,3 %.
Legislația prevede condițiile în care calitatea apei de scăldat poate fi clasificată ca fiind „excelentă”, „bună”, „satisfăcătoare” sau „nesatisfăcătoare”, în funcție de nivelurile de bacterii fecale detectate. Atunci când calitatea apei este clasificată drept „nesatisfăcătoare”, statele membre ale UE ar trebui să ia anumite măsuri, precum interzicerea scăldatului sau adresarea de recomandări populației de a nu intra în apă, furnizarea de informații publicului și luarea unor măsuri de remediere adecvate.
România, pe un trend descendent

În 2019, calitatea apei de scăldat în România era excelentă în 77,6% din apele de la noi din țară, de la 57,1% în 2018. În 2020, însă, acest procent a scăzut la 71,4%. A urcat însă numărul apelor evaluate ca fiind „bune” (26,5% de la 20,4%, în 2019). Iar 2% dintre aceste ape, situate la Tulcea și la Gura Portiței, sunt „suficient de bune”.