Campanie europeană pentru găsirea de soluții de economisire a energiei

Toti consumatorii români de energie sunt invitaţi să participe, începând de joi, la o campanie europeană care își propune să găsească soluții de economisire a energiei electrice în locuințe, prin măsuri care nu presupun costuri.

Campania se derulează prin proiectul de cercetare european ENCHANT, finanţat prin programul de cercetare şi inovare Orizont 2020 al Uniunii Europene, şi se desfăşoară în şase state: Norvegia, Germania, Austria, Italia, Turcia şi România.

Consumatorii români vor primi sugestii şi recomandări despre cum pot economisi mai multă energie în locuinţa proprie, ceea ce, luând în calcul nivelul actual al preţurilor la energie, poate fi un lucru bine-venit.

În plus, pe baza constatărilor la care se va ajunge prin agregarea tuturor datelor primite de la consumatori, aceştia vor avea ocazia să influenţeze politicile europene şi naţionale, prin propunerea unor scenarii de politici publice mult mai favorabile situaţiei consumatorilor.

Campania de economisire a energiei electrice gospodăriile din România se va derula prin intermediul platformei ENCHANT, destinată colectării de date despre consumurile de energie ale gospodăriilor, disponibilă şi în limba română. Ea durează şase săptămâni pentru fiecare utilizator înscris.

Consumatorii înscrişi voluntar pe platforma proiectului sunt rugaţi să răspundă la un set de întrebări privind consumul propriu de electricitate pentru a-i ajuta pe cercetători să înţeleagă mai bine care este tiparul de consum al gospodăriei lor. Apoi, timp de şase săptămâni, consumatorii vor raporta cu frecvenţă săptămânală consumul propriu de energie electrică, care se poate obţine fie de pe contorul de electricitate instalat în locuinţă, fie de pe aplicaţia special destinată, în cazul celor care deţin un contor inteligent.

În acest interval de timp, participanţii vor primi e-mailuri săptămânale cu sfaturi care vizează îmbunătăţirea şi evoluţia consumului ca urmare a implementării recomandărilor primite dinspre platformă.

Organizatorii proiectului ENCHANT speră că această campanie îi va ajuta pe consumatorii implicaţi să îşi reducă semnificativ costurile cu energia electrică şi că ambele părţi pot învăţa multe din această experienţă.

Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE) este un proiect iniţiat de către Centrul pentru Studiul Democraţiei, think-tank înfiinţat în anul 2006 în cadrul Departamentului de Ştiinţe Politice, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, în cadrul căreia funcţionează ca centru de cercetare acreditat.