Cu ocazia Zilei Internaționale a Deșeurilor Electrice, Asociația Environ lansează expoziția de fotografie ,,DEEESTUL!” care va avea loc în perioada 14 – 31 octombrie 2020, în Piațeta Teatrului Odeon din București, putând totodată să fie vizitată și online pe www.environ.ro/deeestul. În cadrul evenimentului vor fi expuse 10 fotografii care reprezintăCiteste mai multe

Societatea Ornitologică Română (SOR) a lansat a cincea ediție a programului “Școli Prietenoase cu Natura”, ce are ca scop educația ecologică și creșterea biodiversității în școlile din România. Participarea este gratuită, dar condiționată de înregistrare. Potrivit SOR, programul oferă metode simple prin care viitoarea generație poate contribui la sprijinirea fauneiCiteste mai multe

Enel a publicat cel de-al treilea studiu despre orașele circulare, intitulat „Orașe circulare – Orașe de mâine”, în care abordează modul în care peisajele urbane de mâine pot fi sustenabile cu privire la mediu, incluziune socială și competitivitate economică. Studiul a fost realizat prin contribuția Arup, o companie mondială deCiteste mai multe

Cum vă gestionaţi emoţiile? Nu ţineţi cont de stereotipuri Uitaţi toate stereotipurile pe care le ştiaţi despre dizabilităţi, boli sau afecţiuni. Nu este uşor, dar numai prin depăşirea convingerilor noastre false, putem înfrunta această provocare. Prin eliminarea stereotipurilor, putem evita încercarea de a face fericită persoana pe care o îngrijim,Citeste mai multe

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Oros și secretatul de stat Aurel Simion au lansat, marți, campania de informare și conștientizare asupra efectelor majore și pe termen lung ale risipei de alimente ”Și tu poți proteja planeta! Împreună dăm startul la reducerea risipei de alimente!”. Principala soluție pentru schimbarea comportamentului consumatorilorCiteste mai multe

♥Inima sau cordul este organul reprezentativ al aparatului cardiovascular, ea fiind situată în cutia toracică, în mediastin (spațiul dintre plămâni). Are un rol vital în circulația sângelui și implicit în menținerea vieții. Inima ta nu este doar cel mai important muschi din corp, este si cel mai muncitor. Aceasta bate 24 de ore pe zi, 7 zile peCiteste mai multe

Evenimentul lunar “Magia Apei Informate”, susținut de AQUA Carpatica, te informeaza astazi, 29 septembrie, de Ziua Internationala a Inimii, in cadrul „Atelierului de emotii pozitive”. Ne dorim ca si tu sa fii ghidat, astfel incat sa devii constient de importanta mentinerii sanatatii inimii tale,  prin emiterea unor emotii pozitive. Haideți să facemCiteste mai multe

Am fost un adolescent extrem de timid. Puțină lume crede că sunt, încă, introvertit, datorită muncii mele publice. Dar… sunt. În adolescență, așa timid și închis în mine cum eram, îmi doream să petrec timp cu fete de vârsta mea. Dar nu reușeam să-mi depășesc temerile și să dezvolt legăturiCiteste mai multe