Transportul individual, fie că este bicicletă, trotinetă sau alte modalități similare sunt mult mai sigure decât transportul în comun. Acestea trebuiesc susținute atât prin prevederi legale, adaptări ale infrastructurii, cât și prin comunicare, educarea oamenilor pentru conștientizarea acestor opțiuni, a declarat într-un interviu pentru Green Report, Daniel Sărdan, președinte NoMad Multisport și organizator al evenimentului ciclist Prima Evadare.
Care este impactul situației actuale asupra calendarului competițional, organizatorilor și echipelor de ciclism?
Momentan calendarul competițional e suspendat și cea mai mare parte a curselor sunt amânate sau anulate pentru acest an. Inscrierile sunt închise peste tot. Anul acesta, cel mai probabil, se pot desfășura doar concursurile mici care nu necesită aprobări complexe, creație, producție și promovare. Concursurile mari necesită 3 luni de organizare în prealabil și, chiar și asa, nu există garanții având în vedere variabilele care pot apărea în orice moment.
Cum v-ați adaptat voi acestei situatii?
Am mutat cursele în online. La fel și transmisiile live. Cei care locuiesc lângă păduri, zone izolate, ies afară în cadru legal. Cei care nu au norocul acesta se antrenează pe trainer sau fac drumurile către birou sau cumpărături pe bicicletă.
Cum vezi activitatea voastră până la finalul anului?
Activitatea va fi adaptată de la o lună la alta. Din păcate evenimentele mari nu pot fi atât de flexibile. Am făcut un grup al organizatorilor mari care va elabora un ghid de recomandări pentru reducerea riscului. Ne mai concentrăm și asupra unor curse mici, care pot fi făcute în siguranță, cu teste făcute în prealabil atât de voluntari, cât și de participanți.
O viitoare ridicare a restricțiilor trebuie să aibă în vedere și înlesnirea deplasărilor cu bicicleta, atât prin oraș, cât și în afara acestuia?
Mersul cu bicicleta, din fericire, nu a fost interzis niciodată. Transportul individual, fie că este bicicletă, trotinetă sau alte modalități similare sunt mult mai sigure decât transportul în comun. Acestea trebuiesc susținute atât prin prevederi legale, adaptări ale infrastructurii, cât și prin comunicare, educarea oamenilor pentru conștientizarea acestor opțiuni.