România își va închide capacitățile de huilă și lignit până în 2032

România își va închide capacitățile de huilă și lignit până în 2032

România va închide capacitățile de huilă și lignit până în 2032.  Nu va mai avea voie să deschidă capacități noi. Camera Deputaților a aprobat marți, decizional, o lege de aprobare a OUG ce vizează decarbonificarea sectorului energetic

Capacitatea totală de energie pe baza de lignit și huilă care trebuie scoasă din exploatare este de 4.920 MW. Până la 31 decembrie 2025, trebuie închiși 3.780 MW, iar cel târziu până în 2032 trebuie închiși restul până la 4.920 MW.

La comisia de specialitate din Camera Deputaților a trecut însă un amendament prin care statul poate alege ce întreprinderi închide. Nu sunt specificate complexurile energetice, ci doar numărul de MW pentru a bifa jalonul din PNRR.

Complexurile pot fi trecute și în „rezervă tehnica”, nu neaparat închise definitiv. Astfel ca ulterior pot fi repuse în funcție, prin ordin de ministru, în cazuri excepționale.

România s-a angajat să deschidă 8 parcuri fotovoltaice până în 2024, cu o capacitate totala de 735 MW și două grupuri pe gaze naturale, cu o capacitate totală de 1.325 MW:

  • Ișalnița – 850 MW și
  • Turceni – 475 MW.