Ministerul Mediului anunță că reia investițiile în sistemele integrate de gestiune a deșeurilor

Ministerul Mediului reia investiţiile începute în urmă cu 15 ani în sistemele integrate de gestiune a deșeurilor, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Cosmin Dorin Teodoru, director general în cadrul Direcţiei Generale Deşeuri şi Situri Contaminate din Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Reciclarea în sine este ultimul pas spre care ne îndreptăm, din păcate, foarte, foarte încet. Ministerul Mediului a ajuns, astăzi, în 2022, să reia nişte investiţii care au început acum 15 ani, în 2007 – 2008, când au început investiţiile în sistemele integrate de gestiune a deşeurilor. Poate că astăzi am fi avut primul incinerator de deşeuri municipale din România, dacă lucrurile se întâmplau când trebuia şi cum trebuia. După 15 ani ne întoarcem la investiţiile în colectarea separată, pentru că asta face PNRR-ul. Astăzi, asta şi-a propus: să aducă colectarea separată cel puţin la nivelul locuinţelor comune, la nivelul blocurilor, iar aceste eco-insule pe care le finanţează PNRR, în număr de peste 15.000, vor rezolva o problemă de logistică şi de infrastructură. Acum rămâne să vedem cât de implicate sunt autorităţile publice locale, cât de doritori sunt să comunice cu cetăţenii lor şi să-i înveţe, dacă nu au făcut-o deja, cum se procedează şi cum se utilizează aceste eco-insule„, a afirmat Teodoru.

Oficialul a susţinut că reciclarea în România costă mai mult decât în alte state, deoarece deşeurile sunt amestecate, contaminate şi necesită un consum de energie suplimentar, alături de un efort de resurse umane.

Reprezentanţii autorităţilor centrale şi locale, alături de cei ai companiilor ce activează în domeniul protecţiei mediului, participă, marţi, la conferinţa cu tema „Reciclarea, în faţa unor noi provocări legislative„.