Noile tendințe gastronomice. Cu ce și ce gătim?

Noile tendințe gastronomice. Cu ce și ce gătim?

Mult mai atenți la ceea ce consumă, clienții își doresc să descopere în restaurante alternative vegetariene și vegane cât mai curate, ingrediente locale și de sezon, iar astfel, bucătarii adaptează treptat nu doar meniul, ci și modalitățile de lucru.

Reducerea risipei alimentare și a amprentei de carbon, orientarea spre preparatele pe bază de plante și descoperirea alimentelor ce substituie aportul proteic necesar sunt doar câteva dintre schimbările ce au survenit în gastronomie.

8 trenduri, 50 de alimente de viitor și peste 20 de idei de rețete

Tradiția de a împărți mâncarea cu cei de la masă, preparatele pe care le consumi pentru a-ți da starea de bine de care ai nevoie, contrastul aromelor sau proteinele sustenabile se numără printre megatendințele actuale. Salata de vinete Baba Ganoush sau sosurile precum cel tzatziki sunt opțiuni ușor de împărțit, fiind preferate de clienți, alături de multe alte preparate ce urmează noile tendințe. Spanacul, lintea, varza chinezească sau semințele de susan sunt tot mai prezente în preparatele restaurantelor și reprezintă alimentele cu o rată de consum în creștere sau alimentele de viitor. 

Mai mult decât atât, René-Noel Schiemer, Sherif Afifi, Joanne Limoanco Gendrano și mulți alți chefi din întreaga lume au propus rețete adaptate noilor curente culinare pe care merită să le încerci! Astfel, poți consulta broșura „Meniurile Viitorului” pentru a te inspira din rețetele bucătarilor profesioniști și vei descoperi preparate deosebite precum Tăieței udon cu miso, dashi cu marmite și tofu, pregătiți de Chef Alex Hall, Mapo Tofu modern, de Chef Philip Li ori Calcan gătit la temperatură scăzută cu boabe de goji și risotto de linte, de Vincent Wattelamne. 

Un preparat românesc inclus în „Meniurile Viitorului”

În broșura „Meniurile Viitorului”, vei descoperi inclus un preparat tradițional românesc, prezentat de Chef Robert Voicu. Rețeta ingenioasă de Coaste, cârnați și pulpă de porc gătite la sous vide cu mămăligă gratinată, ce aparține lui Chef Robert Voicu, se încadrează în categoria preparatelor „Noul Mod de a Împărți”. Consultând broșura, vei descoperi care sunt pașii și modul de preparare.

Pentru a afla care sunt toate tendințele ce domină în prezent domeniul culinar, care sunt alimentele de viitor și cum poți să le transpui în rețete, descarcă broșura „Meniurile Viitorului” AICI.