Pe 10 iunie începe numărătoarea berzelor albe cu ajutorul aplicației „Uite, barza!”

Pe 10 iunie începe numărătoarea berzelor albe cu ajutorul aplicației „Uite, barza!”

Din 10 iunie, utilizatorii de smartphone-uri pot participa la numărarea berzelor albe cu ajutorul aplicației „Uite, barza!”. Anul acesta numărătoarea începe mai devreme pentru că berzele se întorc mai repede la cuib și se modifică și perioada de cuibărire.

Ediția din 2020 a proiectului „Uite, barza!” va debuta anul acesta cu două săptămâni mai devreme decât în precedenții trei ani. Astfel, din 10 iunie, cu ajutorul aplicației, utilizatorii de smartphone-uri pot participa la numărarea berzelor albe. Proiectul este implementat de Societatea Ornitologică Română (SOR), cu sprijinul companiilor Enel din România.

„Anul acesta am decis să schimbăm puțin perioada în care numărăm berzele albe cu ajutorul aplicației Uite, barza! și să dăm startul mai repede. Astfel, recensământul berzelor va avea loc în perioada 10 iunie – 5 iulie 2020. Schimbarea datei a fost determinată de faptul că berzele se întorc mai repede la cuib și se modifică puțin și perioada de cuibărire. Până acum, cu ajutorul aplicației și a voluntarilor care au folosit-o, am reușit să facem inventarul cuiburilor de berze și să creștem gradul de protecție a acestei specii”, a declarat coordonatorul proiectului derulat de SOR, Valentin Marin.

Cum folosim aplicația?

Oricine are un smartphone poate descărca aplicația Uite, barza!, disponibilă atât pentru Android, cât și pentru IOS. Când utilizatorul se află în imediata apropiere a cuibul de barză, trebuie să pornească aplicația și GPS-ul telefonului. Apoi, este necesară completarea câtorva informații: număr de păsări prezente, pe ce fel de construcție se află cuibul și dacă acesta este sau nu în pericol.

Aplicația solicită și efectuarea unei fotografii a cuibului. Precizia localizării este foarte importantă. Astfel, poziția cuibului trebuie marcată prin intermediul GPS-ului cât mai aproape de stâlp sau de suportul pe care se află cuibul. Datele salvate în aplicație pot fi trimise şi ulterior dacă nu există conexiune la internet. De asemenea, berzele albe și puii trebuie numărați numai la cuib. Diferența dintre păsările adulte și pui este simplă: adulții au ciocul roșu, iar puii au ciocul negru.

Specialiștii biologi vor verifica și confirma apoi datele încărcate în aplicație. Pe baza informațiilor obținute, la finalul campaniei de monitorizare, companiile Enel din România urmează să amplaseze noi suporturi pentru cuiburile de barză, pe baza unui plan realizat împreună cu specialiștii SOR, în zonele unde companiile sale de distribuție de energie electrică activează (Muntenia Sud, Dobrogea și Banat).

De asemenea, și în acest an, datele colectate prin aplicația Uite,barza! vor ajunge și la ceilalți distribuitori de energie electrică din România. Societatea Ornitologică din România își exprimă speranța ca și aceștia să se implice în protejarea berzelor albe.

E-Distribuţie Banat instalează pe stâlpi suporturi pentru protejarea cuiburilor de barză

În afara numărării berzelor și a cuiburilor, utilizatorii aplicației pot semnala și incidente în care sunt implicate berzele albe, cum sunt, spre exemplu, electrocutările sau coliziunile. Aplicația permite preluarea datelor GPS și realizarea unei fotografii cu incidentul. Informațiile colectate vor fi introduse în baza de date a SOR, urmând apoi să se realizeze o hartă de senzitivitate. Pe baza acesteia, distribuitorii de energie electrică pot afla cu precizie care sunt liniile unde este nevoie de teci izolatoare sau de semnalizatoare, pentru a se evita în viitor coliziunile și electrocutarea păsărilor.

4 ani de Uite, barza!

În 2020, proiectul Uite, barza! intră în cel de-al patrulea an în care implică voluntari din toată țara în protejarea berzelor albe. Datorită volumului semnificativ de informații înregistrate de către utilizatori începând cu anul 2017, aplicația reprezintă un instrument important pentru ornitologi și efortul lor de protejare a berzelor albe.

Din 2017 până în prezent, aplicația Uite, barza! a avut peste 9.000 de utilizatori, iar în iulie 2019 a fost pe primul loc în categoria „Călătorii și aplicații locale” din Google Play.