Peste 250 de proiecte imobiliare au fost certificate ca fiind “verzi” în România

Peste 250 de proiecte imobiliare au fost certificate ca fiind “verzi” în România

Numai în 2019 au fost certificate sustenabil în România peste 40 de clădiri de birouri, centre comerciale, spații de depozitate, proiecte rezidențiale și fabrici. Cea mai mare parte a acestora, aproximativ 75%, sunt amplasate în București, urmat de către Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov.

„Implementarea normelor de dezvoltare sustenabilă a
devenit deja o practică generalizată pe piața imobiliară din România.
Deja avem clădiri de birouri cu sisteme sofisticate prin care se reduc
consumurile de energie și este crescut confortul ocupanților, clădiri
proiectate pentru a obține nivelurile maximale de certificare
sustenabilă, o deschidere mai mare pentru certificări verzi din partea
dezvoltatorilor de proiecte rezidențiale și prima fabrică certificată
sustenabilă. Pe de altă parte, peste 95% din clădirile din sectorul
public și inaugurate anterior anului 2010 necesită renovări și
îmbunătățiri, deci sunt în continuare multe de făcut”, afirmă Răzvan
Nica, managing direct BuildGreen și un pionier al sustenabilității în
România.

BuildGreen a fost implicată în 2019 în certificarea a peste 20 de proiecte imobiliare, printre care Renault Bucharest Connected, The Bridge, Expo Business Park, Oregon Park, Isho Timișoara, Matei Millo, trei clădiri din cadrul Coresi Brașov, noua fabrică Arctic de la de la Ulmi sau proiectul rezidențial Luxuria Domenii Residence.

2019 a adus primele certificări sustenabile BREEAM Outstanding, cele mai ridicat nivel pe plan global, obținute de două magazine Lidl și Penny Market, amplasate în București și Otopeni. De asemenea, proiectul de birouri Bucharest Business Garden, dezvoltat de către Vastint, a obținut cel mai ridicat nivel de certificare pe schema americană LEED.

În 2019 au fost înregistrate și primele certificări multiple ale unor proiecte de birouri, precum Bucharest Renault Connected cu BREEAM și EDGE, dezvoltatorii dorind astfel să maximizeze beneficiile pe care o certificare verde le aduce.

Datele BuildGreen arată că proiectele imobiliare care obțin un nivel ridicat de certificare sustenabilă vor înregistra un beneficiu dat de eficiența energetică de 25% – 35% în medie, confortul și productivitatea angajaților fiind de asemenea mai ridicate.

Sursele alternative de energie, precum pompele geotermale sau panourile solare, fațadele inteligente care includ sisteme de umbrire sofisticate menite să reducă consumurile de energie dar și să îmbunătățească confortul angajaților, sistemele inteligente de încălzire și iluminare, în funcție de gradul de ocupare al clădirilor, și stațiile de încărcare pentru autovehiculele electrice reprezintă doar câteva dintre soluțiile tehnice implementate de către dezvoltatori.

„Sustenabilitatea este din ce în ce mai răspândită pe
segmentul comercial al pieței imobiliare. Normele specifice au ajuns o
practică și pe segmentul logistic, sperăm să avem tot mai multe fabrici
noi ultra-moderne, cu consumuri reduse de energie și implicit o amprentă
de carbon mai mică iar în viitor vom vedea tot mai multe proiecte
rezidențiale certificate verde. Normele UE 2020, prin care toate
proiectele nou construite vor trebui să aibă un nivel ridicat de
eficiență energetică, vor impulsiona de asemenea dezvoltatorii să
implementeze soluții tehnice moderne, menite să aducă performanțe
energetice ridicate”, mai afirmă Răzvan Nica.

BuildGreen a fost implicată până în prezent în certificarea sustenabilă a peste 200 de clădiri și proiecte imobiliare, cu o suprafață totală de peste cinci milioane de metri pătrați și o valoare investițională de peste 8 miliarde de euro. Compania, fondată în 2010 de către Răzvan Nica, are două birouri, în București și Praga, și a fost implicată în proiecte imobiliare din 17 țări: Belgia, Bulgaria, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Liban, Marea Britanie, Polonia, Serbia, Slovacia, Spania, România, Rusia și Ungaria.