Sondaj: Europenii vor mai multe piste pentru biciclete şi alei pietonale

Sondaj: Europenii vor mai multe piste pentru biciclete şi alei pietonale

62% dintre respondenții unui sondaj, din 21 de orașe europene, îşi doresc amenajarea mai multor piste de biciclete pentru controlarea poluării atmosferice în perioada post-izolare.

Sondajul a fost realizat YouGov, pe bază de interviuri online, la care au participat peste 7.500 de persoane care locuiesc în 21 de oraşe, printre acestea numărându-se Madrid, Londra şi Berlin.

Concluzia este că, după ce s-au bucurat de cerul mai limpede în timpul măsurilor de izolare din timpul pandemiei de COVID-19, aproape trei din patru persoane din şase ţări europene au declarat că vor ca autorităţile municipale să ia măsuri pentru ca situaţia să se menţină astfel chiar şi după criză.

„Oamenii au simţit pe plămânii lor cât de limpede poate fi aerul”, a declarat Jens Muller, manager de calitate a aerului la Transport & Environment, un grup-umbrelă, ce reuneşte mai multe organizaţii neguvernamentale ce militează pentru un transport mai curat. „Aşa că acum observăm o susţinere mai puternică pentru măsuri, în timp ce înainte acestea nu erau întotdeauna foarte populare”.

Aceasta a dat exemplul reducerii spaţiului pentru maşini şi interzicerea autovehiculelor în centrul oraşelor.

Potrivit rezultatelor, 60% dintre respondenţi s-au exprimat în favoarea rezervării mai multor spaţii pentru transportul public, spre exemplu prin extinderea benzilor dedicate autobuzelor. Aproximativ acelaşi procent de respondenţi, 62%, a precizat că doreşte mai multe piste pentru biciclete, în timp ce una din trei persoane a declarat că vrea mai multe alei pietonale.

Totuşi, respondenţii s-au arătat mai puţin dornici de schimbare atunci când a fost vorba despre obiceiurile personale. Doar 21% au declarat că intenţionează să pedaleze mai mult după perioada de izolare, iar 35% au spus că vor merge mai mult pe jos.

O infrastructură mai bună, cum ar fi trotuarele mai largi şi pistele pentru biciclete separate, ar putea convinge mai multe persoane să facă această schimbare, a explicat Lucy Mahoney, manager în cadrul reţelei C40 care militează pentru acţiuni climatice rapide.

„Oraşele trebuie până la urmă să facă spaţiul public mai sigur pentru ca oamenii să meargă pe jos sau cu bicicleta şi să le acorde prioritate acestora în locul autovehiculelor”, a declarat ea pentru Thomson Reuters Foundation.

Milano, Londra şi Paris se numără printre oraşele care au făcut deja paşi în această direcţie, cu planuri şi investiţii pentru reducerea traficului şi încurajarea deplasării cu bicicleta, a adăugat ea.

„Ceea ce este necesar în acest moment este un efort concertat pentru abordarea barierelor asociate rasei în ceea ce priveşte mersul pe jos şi cu bicicleta în oraşele lumii”, a adăugat Mahoney referindu-se la demonstraţiile pentru egalitate rasială care s-au extins pe glob.

„Grupurile de culoare şi minoritare sunt foarte mult subreprezentate în ciclism, prin urmare este nevoie de investiţii serioase”, a completat ea.

În contextul în care numeroşi locuitori din oraşe sunt reticenţi la utilizarea transportului public, de teama coronavirusului, uşurarea trecerii de la maşini la biciclete reprezintă cheia pentru controlul poluării, a subliniat Valentine Quinio, cercetător în cadrul organizaţiei britanice Center for Cities.

„Există efectiv riscul ca poluarea aerului nu doar să revină la nivelurile anterioare, ci chiar să crească deoarece oamenii este posibil să apeleze la maşini”, a atras ea atenţia.

În China, nivelul unor poluanţi atmosferici a crescut peste nivelul de anul trecut după ce scăzuse în perioada în care guvernul a impus măsuri stricte de izolare, potrivit unui studiu publicat în mai.