„Astazi m-am hotărât să fac ceva nou: să joc cu mâna stângă.
Am convingerea că este important să ne dezvoltăm corpul simetric și din acest motiv am decis ca jumătate din timp să joc și cu mâna stângă.
S-a alăturat și prietenul meu Ovidiu la acest experiment și revelațiile au început să curgă…
Fiind destul de “bunicel” la jocul cu mâna dreaptă, atunci când am luat racheta în mâna stângă, aveam senzația că sunt neîndemânatic complet și am un fel de “blackout” mental. Oricât de dur ar suna, simțeam că nu reușesc să îmi controlez corpul. Parcă aveam o creangă în mână, vorba lui Ovidiu, respectiv aveam un braț slab, neantrenat, care nu făcea nimic din ce îmi doream.
Ratam mingile una după alta, dădeam în tavan, ziceai că nu am mai văzut rachetă în viața mea. Și era extrem de frustrant.
Reflexul automat era să îmi mut racheta în mâna dreaptă. De altfel, am și făcut asta de câteva ori din instinct. Urmărindu-mi reacțiile, ulterior am stat puțin și analizat situația.
Gândește-te cât de frustrant este să știi că poți să joci acel joc, poate nu la nivel de performanță, dar la un nivel mediu, cu mâna dreaptă. Iar acum, doar pentru că ai făcut o schimbare, trebuie să rabzi toată frustrarea de a nu avea control, de a nu ști, de a pierde puncte.
Chiar dacă în teorie știu că, la un moment dat, aș putea să joc la nivel de performanță și cu mâna stângă, procesul este extrem de dureros la început. Lipsă de control, neputință, înfrângeri…
Și când te lovești de astfel de situații, îți spui în sinea ta: “Nu-i așa că mai bine joci cu dreapta? Dacă tot știi deja să joci bine așa, de ce să schimbi?”
Știu că dacă nu sunt atent mi se dezvoltă corpul dezechilibrat, rămâne în urmă partea stângă, asta îmi afectează coloana în timp etc… Dar totuși de ce să rabd toată frustrarea și neputința în procesul de schimbare?!
Ce vreau să spun, de fapt, este că de multe ori apar situații în care suntem dispuși să rămânem la nivel de mediocritate și să pierdem, pe termen lung, doar ca să evităm durerea lipsei de control și a neputinței de moment.
E posibil să faci asta zi de zi, în toate procesele de schimbare.
Acesta este motivul pentru care renunți atunci când ar fi pentru binele tău pe termen lung să schimbi ceva.
Pentru că pe moment este frustrant, cere un efort, nu merge, nu ai control… și preferi să revii la obiceiurile vechi care funcționează. Chiar dacă știi că pe termen lung nu va fi rezultatul pe care ți-l dorești.
Însă ceea ce poți să faci este să-ți antrenezi toleranța la efectele incomode ale schimbării.
Spre exemplu, eu și Ovidiu, pentru a ne antrena rezistența la frustrare, jucam alternativ cu mâna stângă și cu mâna dreaptă. Adică unul dintre noi juca așa cum era performant, cu mâna dreaptă, iar celălalt se antrena cu mâna stângă.
Se antrena și în a deveni mai bun la squash, dar și în a crește „toleranța” la acel sentiment de neputință, când simți că alții ți-o iau înainte pentru că tu ești în antrenament și încă nu reușești să faci performanță.
Nu spun că trebuie să fim ambidextri, nu aceasta este concluzia la care îmi doresc să ajungi. Nu spun că toți ar trebui să facem performanță în toate și că ar trebui să te „bagi” în toate domeniile posibile.
Spuneam doar să te relaxezi că orice schimbare începe cu un efort și cu o stare mai ciudată. Dacă starea ta este una „normală” și confortabilă când faci o schimbare, nu ai făcut nicio schimbare reală, de fapt. Poate că ai făcut o schimbare „tehnică”, dar nu și una care ține de felul tău de a fi. Iar dacă felul tău de a fi va rămâne așa cum a fost, te vei reîntoarce la vechile condiții într-o formă sau alta.
Mută racheta, frate, nu te mai plânge!
Da, este frustrant că la început nu îți iese ceva.
Da, simți neputința când începi să înveți ceva nou.
Da, este îngrozitor de frustrant că îi vezi pe ceilalți cum, în mediocritatea lor sunt, pe moment, mai buni decât tine.
Dar să vedem la final…. cine îi bate pe toți, indiferent cu ce mână joacă? 
” – ( autor Zoltan)