Ziua mondială a sanatatii mintale – 10 octombrie. Trei exercitii care iti cresc forta si sanatatea mintala

Ziua mondială a sănătăţii mintale este marcată în fiecare an la data de 10 octombrie, prilej de a crește gradul de conștientizare și educare a populației cu  privire la sănătatea mintală.

Pandemia provocată de noul coronavirus a produs multe schimbări în viața noastră din punct de vedere medical, dar și social și economic. Într-o astfel de perioadă cu numeroase provocări este nevoie, mai mult ca oricând, de echilibru și păstrarea sănătății mentale. Federaţia Mondială pentru Sănătate Mintală (WFMH) lansează campania Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale, tema din acest an fiind „Sănătate mintală pentru toţi. Investiţii mai mari – Acces mai mare” „În ultimul secol, medicina a făcut progrese incredibile în a înţelege, a vindeca şi a elimina cauzele multor suferinţe, incluzând tulburările mintale. Cercetătorii au descoperit că multe dintre bolile mintale apar ca rezultat al unor dezechilibre chimice la nivelul creierului. Aceste dezechilibre pot fi moştenite sau se pot dezvolta ca urmare a stresului excesiv sau abuzului de substanţe. Oamenii care suferă de tulburări mintale se comportă deseori diferit: de la tristeţe extremă şi nervozitate, până la, în cazuri mai severe, halucinaţii şi izolare totală. În loc să fie acceptaţi şi trataţi cu compasiune, cei care suferă de boli mintale pot avea parte de ostilitate, discriminare şi stigmatizare”, scrie site-ul Ligii Române pentru Sănătate Mintală.

Creierul tău are nevoie de antrenament, iar pentru asta poți alege exerciții care îți vor crește forța și sănătatea mintală. Iată trei dintre acestea.

Nu este ușor să perseverezi, fie că este vorba să te abții de la o prăjitură sau să îți urmărești în continuare obiectivele.

Dar înainte să dai vina pe lipsa ta de voință și să cauți scuze pentru renunțare, încearcă să lucrezi cu musculatura ta mintală pentru a-ți dezvolta potențialul. Este asemănător cu mersul la sală pentru a avea un corp mai tonifiat.

Poate să faci flotări zilnic înseamnă să investești doar câteva minute, dar acest lucru te va ajuta să îți tonifiezi mustulatura corpului. Iar același lucri îl poți face și pentru mintea ta.

Timp de câteva minute, zilnic, își poți educa creierul să gândească diferit, să gestioneze altfel emotiile și să se comporte mai eficient.

1. Identifică lucrurile pentru care ești recunoscător

În loc să listezi mental neajunsurile, nemulțumirile și limitările, sănătatea ta psihică depinde de abilitatea de a-ți inventaria lucrurile care te fac fericit. Iar acest exercițiu, este demonstrat de studii, îți va da o stare generală mai bună și va reduce depresia

Fă din recunoștință un obicei zilnic de a identifica 3 lucruri pentru care ești recunoscător în viața ta.

Nu te gândi la lucruri mărețe și învață să apreciezi lucrurile simple precum o zi însorită sau casa în care te simți în siguranță, un prieten apropiat sau chiar pisica din dotare.

Cercetările demonstrează că îți poți schimba creierul făcând din recunoștință un obicei. Poți să ții un jurnal, în care să notezi aceste lucruri. În timp, această atitudine va deveni o a doua natură a ta, iar beneficiile se traduc prin odihnă mai bună și chiar imunitate crescută.

2. Practică mindfulness

Este imposibil să îți menții echilibrul dacă îți este greu să te detașezi de evenimentele neplăcute care au avut loc săptămâna trecută sau acum un an, sau în copilărie.

Nici să ai predicții sumbre asupra viitorului nu este recomandat. Mindfulness –ul înseamnă să rămâi în prezent.

Și cum singurul moment în care poți schimba ceva în comportamentul tău este cel actual, e important să te concentrezi pe aici și acum.

Studiile demonstrează numeroase beneficii fizice și psihologice de pe urma mindulnessului. Iar între acestea sunt incluse reducerea stresului și un mai bun control asupra criticului interior.

Fă-ți timp să te concentrezi pe ce este în jurul tău. Ascultă sunetele pe care le auzi, uită-te în jur și observă realitatea imediată. Scanează-ți corpul și fii atentă la ceea ce simți.

Treptat, îți va crește abilitatea de concentrare și te vei putea bucura mai mult de momentele pe care le traversezi, fără a mai fi distrasă de probleme din trecut sau îngrijorarea pentru viitor.

3. Comportă-te ca și cum ești deja persoana care îți dorești să fii

Poți fi tentat să aștepți să apară schmbările, dar nu este recomandat să amâni cererea pentru o promovare până când te vei simți suficient de încrezător sau să îți inviți prietenii în vizită abia când vei avea altă dispoziție.

Cercetătorii ne învață să ne comportăm ca și cum suntem deja persoana care încercăm să devenim. Pentru că atunci când îți schimbi comportamentul, emoțiile vor urma.

De exemplu, atunci când ești trist ai tendința de a sta încovoiat și să privești în podea, iar această postură îți păstrează starea depresivă.

Îndreaptă-ți spatele, zâmbește și treptat vei simți cum starea ta se îmbunătățește. Și nu te aștepta ca sentimentele de încredere să apară din neant.

Întreabă-te ce poți face pentru a avea mai multă încredere în tine? Comportă-te în consecință chiar și atunci când ai îndoieli, acest lucru te va ajuta. Și este demonstrat că atunci când te comporți astfel, crește și încrederea pe care o au cei din jur în tine.

Exercițiile simple, efectuate zilnic, îți vor îmunătăți sănătatea mintală. Comportă-te ca și cum ai devenit o persoană mai puternicăși în fiecare zi te vei apropia de obiectivul tău mai mult.