31 octombrie – Ziua internaţională a Mării Negre

Cu totii stim ca astazi este Halloween-ul, dar mai putin stiu ca este si Ziua mondiala a oraselor, dar si Ziua internationala a Marii Negre!

Ziua internaţională a Mării Negre este sărbătorită în fiecare an în ziua de 31 octombrie. În anul 1996, la această dată, cele şase ţări riverane Mării Negre, respectiv Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia şi Ucraina, au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Marea Neagră, document ce conţine cel mai complet set de strategii şi măsuri pentru salvarea şi reabilitarea Mării Negre.

Marea Neagră este o mare intercontinentală, situată între Europa de Sud-Est şi Asia Mică, cu o suprafaţă de 413.488 kmp, fără Marea Azov, care îi aparţine şi care are o suprafaţă de 38.000 kmp. Are o adâncime maximă de 2.245 m şi scaldă ţărmul României pe o lungime de 234 km, potrivit ”Enciclopediei Geografice a României”, volum coordonat de Dan Ghinea.

Pe ţărmurile ei se găsesc şase ţări: Bulgaria şi România în vest, Ucraina în nord, Federaţia Rusă în nord-est, Georgia în est şi Turcia în sud. Marea Neagră prezintă o întinsă platformă continentală (aproximativ 36 la sută din suprafaţa reliefului submarin), cu o dezvoltare mare în partea de nord şi nord-vest. În apele teritoriale ale României se efectuează exploatări de petrol cu ajutorul mai multor platforme de foraj marin.


În România a fost înfiinţat în anul 1999, sub autoritatea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină ”Grigore Antipa”, prin reorganizarea Institutului Român de Cercetări Marine. În scopul recunoaşterii tradiţiei centenare şi a continuităţii oceanologiei naţionale, institutul este denumit după profesorul Grigore Antipa (1867-1944), fondatorul şcolii româneşti de ecologie marină, se menţionează pe site-ul acestui institut, http://www.rmri.ro.

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină ”Grigore Antipa” Constanţa, situat la litoralul românesc al Mării Negre, are ca obiect principal de activitate efectuarea de cercetări fundamentale, aplicative şi de dezvoltare tehnologică în domeniul oceanografiei, ingineriei marine şi costiere, ecologiei şi protecţiei mediului marin, precum şi al gestionării resurselor vii la Marea Neagră sau alte zone marine de interes, pentru a răspunde cerinţelor de interes naţional şi internaţional în zona economică exclusivă proprie, precum şi obligaţiilor impuse de aderarea României la convenţiile internaţionale de domeniu.

Ziua internaţională a Mării Negre este marcată printr-o serie de activităţi cultural-educative, expoziţii de fotografii, concursuri, târguri, jocuri distractive, prin care se urmăreşte conştientizarea în vederea adoptării unui comportament pozitiv şi responsabil faţă de mediul marin şi costier.