Produsele care încălzesc tutunul au un program de reciclare

Produsele care încălzesc tutunul au un program de reciclare

British American Tobacco anunţă continuarea campania „Alege asumat un oraş curat” cu un program de reciclare a versiunilor anterioare ale produsului companiei care încălzește tutunul.

Utilizatorii adulți de glo sunt invitați să contribuie la protejarea mediului prin returnarea vechilor dispozitive iar pentru fiecare dispozitiv returnat aceștia vor fi recompensați cu un voucher în valoare de 50 de lei.

Pentru a înlesni eforturile de colectare, British American Tobacco a încheiat parteneriate cu rețelele de magazine InMedio și Xpress, care vor pune la dispoziție circa 350 de puncte de colectare separată în întreaga țară, entru produsele ce incalzesc tutunul.

British American Tobacco (BAT) a lansat în primăvara lui 2020 pe piața din România glo Hyper, însă versiunile anterioare ale dispozitivului glo, precum și consumabilele dedicate acestora vor dispărea în curând de pe piață. În acest context, compania lansează împreună cu ECOTIC și rețelele de magazine InMedio și Xpress un program de colectare separată și reciclare.

Portofoliul strategic al companiei include mărcile sale globale de țigarete și o categorie tot mai largă de produse cu risc redus* din tutun și nicotină, precum și produse tradiționale din tutun care nu ard. Acestea includ țigări electronice, produse de încălzire a tutunului, produse moderne pentru uz oral, inclusiv produse cu nicotină pentru uz oral fără tutun, precum și produse orale tradiționale, cum ar fi snus și snuff umed. În 2021, BAT a avut 18,3 milioane de consumatori de produse care nu ard tutunul, o creștere de 4,8 milioane față de anul precedent.

„ECOTIC se alătură acestui proiect dezvoltat de BAT prin colectarea dispozitivelor electrice predate spre reciclare în cele 350 de locații. Acest tip de dispozitiv, odată ieșit din uz, face parte din categoria deșeurilor electrice de mici dimensiuni care, din păcate, ajung de cele mai multe ori la groapa de gunoi. Prin acest proiect vrem să reamintim publicului larg atenția pe care trebuie să o acorde inclusiv echipamentelor de mici dimensiuni care trebuie să ajungă în fluxul de reciclare”, a declarat Valentin Negoiță, Președintele ECOTIC.

Alături de programul de colectare și reciclare a versiunilor anterioare ale dispozitivului glo, campania include și componenta de colectare separată a chiștoacelor, prin scrumierele stradale speciale disponibile în sectorul 3 din București, în Iași și în Constanța.