Aplicarea principiilor Montessori acasa

Aplicarea principiilor Montessori acasa

Dorim să vă inspirăm cu diferite modalități de aplicare a filozofiei Montessori și acasă:

  • Stabiliți reguli și limite acceptabile, flexibile, pe care copilul să le poată accepta și respecta ușor. Acest lucru îi dă copilului un simț al siguranței în mediul său și în relația cu ceilalți.
  • Nu faceți nimic pentru copilul dumneavoastră din ceea ce poate face și singur.
  • Nu vorbiți niciodată urât despre un copil nici în prezența lui, nici în absența lui. Focusați-vă să-l sprijiniți să-și dezvolte tot ce are mai bun și mai frumos.
  • Fiți disponibili când are nevoie de dumneavoastră.
  • Respectați copilul când face o greșeală pe care o poate corecta pe loc sau mai târziu.
  • Fiți fermi și nu-i permiteți să maltrateze alți copii, oameni, obiecte sau pe el însuși.
  • Respectați momentele de odihnă ale copilului. Nu-l forțați să facă vreo activitate în asemenea momente.
  • Tratați-vă copilul și oferiți-i ce aveți mai bun în dumneavoastră.
  • Oferiți-i copilului propriul său spațiu de lucru cu măsuța și câteva obiecte utile
  • Introduceți încet și simplu fiecare activitate nouă. Lăsați-i timp suficient copilului ca să devină familiar cu aceea activitate înainte de a introduce una nouă.
  • Aranjați camera copilului în spiritul ordinii și al simplității. Puneți rafturi pentru jucării și lăsați atâtea jucării câte pot fi aranjate ordonat. Schimbați jucăriile din când în când, prin rotație.
  • Raportați-vă la dimensiunile copilului, puneți la nivelul său o parte din mobilă, un cuier sau o agățătoare, întrerupătoarele de lumină, etc.
  • Alocați spațiu pentru lucrurile sale și marcați acel spațiu într-un mod ușor de recunoscut.
  • Oferiți-i copilului propriile sale materiale de curățat accesibile lui: măturică, perie, burete, lavetă, etc.
  • Amplasați o oglindă la nivelul ochilor copilului.
  • Dați-i copilului posibilitatea de a privi pe geam singur.
  • Ajutați-l pe copil să învețe să numească toate obiectele din casă.
  • Limitați timpul petrecut de copil în fața televizorului.
  • Limitați, supravegheați și controlați utilizarea computerului de către copil.
  • Încurajați-l pe copil să facă unele din următoarele activități de viață practică:
  • Să toarne apă sau suc în pahare la masă.
  • Să spele fructe și legume.
  • Să ude plantele.
  • Să spele sau să clătească vasele murdare.
  • Să sorteze și să împacheteze rufele.
  • Să pună sau să strângă masa.
  • Să curețe oglinda sau un geam.
  • Să șteargă praful.
  • Să lustruiască argint, mobile sau pantofi.
  • Să plivească buruienile din grădină.
  • Să măture.
  • Să strângă frunzele uscate cu grebla.
  • Să îngrijească un animal.
  • Să se pieptene singur.
  • Să își pună frumos hainele când se dezbracă.
  • Să se îmbrace/dezbrace cu ajutor puțin/deloc.
  • Să își aleagă singur hainele.
  • Să se spele singur pe dinți și pe mâini.
  • Să dea mâna în semn de salut.
  • Să comande singur la restaurant.
  • Să ofere ceva unui musafir.
  • Să vorbească la telefon politicos.
  • Să își facă singur patul.
  • Să comande singur la restaurant.
  • Să facă ordine în camera sa.
  • Să ajute la despachetarea și sortarea cumpărăturilor.