Recolamp anunţă că va continua campania „Transformă deșeurile în energie!”, o inițiativă de responsabilitate socială și de colectare selectivă a deșeurilor din echipamente de iluminat. Campania a fost lansată în luna iunie a acestui an, din dorința de a oferi oamenilor mai multe motive pentru a colecta selectiv: fiecare bec ars adus la punctele de colectare capătă valoare pentru susținerea unor cauze sociale.
Noua etapă se desfășoară în parteneriat cu Narada, organizația pentru care educația e motorul tuturor proiectelor desfășurate. Concret, în perioada 14 octombrie 2020 – 14 ianuarie 2021, la fiecare 200 de becuri colectate selectiv la punctele de colectare, Recolamp donează 58 de lei pentru proiectul EDUBox – un kit de prim ajutor educațional care include echipamente digitale, laptopuri și tablete, oferite copiilor din comunitățile vulnerabile unde învățământul se desfășoară acum în scenariul roșu, cu scopul de a-i reconecta la educație.
Prima etapă, cea de lansare a campaniei, a fost derulată în parteneriat cu Crucea Roșie Română, pentru a susține programul ”Banca de Alimente”. Astfel, în 3 luni, becurile arse colectate selectiv s-au transformat în alimente pentru 70 de familii parte din acest program.
De această dată, donațiile se îndreaptă către învățământ, cu mesajul Transformă becurile arse în șanse la educație.
Pe această cale, Recolamp lansează către toate persoanele care generează deșeuri din echipamente de iluminat apelul să colecteze becurile arse și să le recicleze, atât pentru un viitor mai verde, cât și pentru a contribui la obiectivul propus de a ajuta copiii din comunitățile defavorizate să se reconecteze la educație prin intermediul tehnologiei.
„În luna iunie, după o perioadă dificilă pentru noi toți, dădeam startul acestei campanii, din dorința de a ne aduce contribuția nu doar la îndeplinirea obiectivelor de mediu, dar și cea morală de a susține comunitatea prin orice gest putem face. După parteneriatul cu Crucea Roșie, prin care am reușit să oferim acces la alimente familiilor aflate în nevoie, de această dată dorim să ne arătăm susținerea față de noile generații prin facilitarea accesului la tehnologie pentru copiii din mediul rural și din zonele vulnerabile, similar cu o șansă la educație. Faptele bune ne fac bine, de aceea sper să vedem o mobilizare fără precedent la punctele de colectare, unde oamenii pot aduce lumină în educația unor copii, cu doar câteva becuri arse!”, a declarat Anca Lupusavei, director de marketing al Recolamp.
„Ne confruntăm cu un început de an școlar fără precedent în Romania. Incertitudinea și starea de neliniște printre părinți, elevi și profesori sunt extrem de mari. Nu e greu să ne dăm seama cum se amplifică lucrurile pentru copiii și profesorii noștri din comunitățile vulnerabile din România. Sunt sute de mii de elevi care pur și simplu nu au cu ce să facă școală online, nu au internet, nu au telefon, tabletă. Imaginați-vă 16 stadioane de mărimea Stadionului Național Lia Manoliu pline ochi cu copii. Atâția sunt. Acesta e motivul pentru care ne încântă contribuția Recolamp și, în esență, a tuturor celor care contribuie făcând bine de două ori, reciclând și oferind acces la educație”, a declarat Andra Munteanu, co-fondator Narada.
Pentru a facilita procesul de reciclare, dar și pentru a crește nivelul de conștientizare asupra efectelor nocive ale deșeurilor din echipamente de iluminat, Recolamp a lansat la finalul lui 2019 aplicația ColțVerde, ca un instrument util de căutare al celui mai apropiat punct de colectare selectivă. Aici, utilizatorii vor găsi harta punctelor de colectare cu cele mai apropiate centre comerciale, retail, magazine electrice sau magazine de bricolaj unde pot aduce becurile
arse pentru reciclare. Aplicația poate fi descărcată din App Store și Google Play.
Mai multe informații se pot găsi pe www.recolamp.ro, acolo unde se poate verifica în timp real cantitatea actualizată de becuri colectate în România, la nivel național, în cele peste 2.500 de puncte de colectare selectivă destinate utilizatorilor casnici, prin intermediul calculatorului de deșeuri realizat pentru această campanie.