Carrefour lansează TEX Responsabil, o colecție de modă sustenabilă

Brandul TEX, disponibil exclusiv la Carrefour, demarează în România angajamentul pentru o modă mai sustenabilă. TEX Responsabil include o gamă de piese vestimentare și articole pentru casă. Până în 2030, TEX spune că își asumă că 100% din materiile prime folosite pentru produsele sale vor fi de provenienţă controlată și obţinute în mod sustenabil.

Brandul anunță că folosește bumbac ecologic, remunerează echitabil producătorii și încurajează fabricarea produselor din materiale reciclate și cu un consum redus de apă.

“Astfel, intervenim responsabil în fiecare etapă de creaţie a modei de azi și a celei de mâine și ne asumăm că 100% din materiile prime folosite pentru produsele noastre vor fi de proveniență controlată și obținute în mod sustenabil, de acum până în anul 2030”, se arată într-un comunicat Carrefour.

Inițiativa TEX Responsabil a fost creată pornind de la provocarea de a reduce impactul asupra mediului.

Gama de produse aflate sub umbrela TEX Responsabil, include articole pentru casă și piese pentru cei mici și cei mari.

Potrivit sursei citate, noua gamă de produse reflectă fiecare act de sustenabilitate sprijinit de TEX, care a accelerat demersul său spre o modă responsabilă, asumându-și trei angajamente în România:
1. Bio
TEX Bio include o selecție extinsă de textile de casă și haine de bebeluși și copii până în 4 ani, realizate din bumbac provenit din agricultura ecologică și cu certificare 100 OEKO-TEK, care atestă că nicio substanță nocivă pentru piele nu a fost utilizată în producție.
2. Materiale reciclate
Jachete și vestele pentru cei mici și pentru cei mari au umplutură din materiale reciclate din plastic, înainte ca acesta să ajungă în oceane, protejând astfel resursele planetei.
3. Economisirea apei
Denimrl sustenabil de la TEX este realizat cu mai puțină apă, prin metoda Waterless, dar și cu consum redus de CO2 și electricitate, prin metoda Dope Dyed, care integrează culoarea direct în fabricație, eliminând etapa de vopsire și protejând astfel biodiversitatea.

Carrefour a semnat în august 2019 The Fashion Pact, pactul semnat de coaliţia mondială a companiilor din industria textilă și a modei, prin care acestea se aliniază unui set comun de obiective majore: încetinirea încălzirii globale, restaurarea biodiveristăţii și protejarea oceanelor.