Constanța. Hidrocarburi și deșeuri solide, colectate în urma unei poluări accidentale în port

75,5 metri cubi de amestec de hidrocarburi şi 2,55 tone de deșeuri solide au fost colectate din acvatoriul Constanța, după un accident produs în timpul unei operațiuni de transfer de combustibil între două nave.

Echipele operative ale sucursalelor Compania Națională Administrația Porturilor Maritime (CNAPM) Constanța au acționat timp de două săptămâni pentru limitarea efectelor şi colectarea materialului poluant, după ce în noaptea de 3 decembrie s-a produs o deversare accidentală de hidrocarburi în apa Portului Constanța, pe parcursul transferului de păcură între navele Belona şi Tethys.

„A fost mobilizat personal din cadrul sucursalelor care a intervenit zi și noapte. A fost localizată și împrejmuită zona cu hidrocarburi, zona de bazin poluată fiind izolată cu 300 m liniari de baraj antipoluare, perimetru în care s-a intervenit atât pe apă cât și pe uscat cu navele, utilajele și echipamentele specializate”, a transmis CNAPM într-un comunicat de presă.

La această intervenție complexă au fost mobilizate patru nave specializate, utilaje şi echipamente, utilizându-se 300 de metri de baraj antipoluare, 150 de litri de degresant pentru produse petroliere, 205 litri de dispersant, 465 de kilograme de absorbant şi 126 de metri de baraj absorbant pentru produse petroliere, precum şi 219 metri cubi apă tehnică.

„Timp de două săptămâni, s-a acţionat cu nava Nicolae Zeicu, şalupa Depol 9, şalupa Sirius 1 şi remorcherul Pescăruş 1, două vidanje şi o autoutilitară tip Woma, pentru colectarea peliculei de reziduuri de pe suprafaţa apei. S-a intervenit cu apă și abur tehnic presurizat, pentru fluidizarea păcurei de pe suprafaţa bazinului, s-a acţionat cu materiale de depoluare biodegradabile, absorbante şi dispersante de produse petroliere precum şi baraje antipoluante, fiind colectaţi, în total, 75,5 metri cubi de amestec de hidrocarburi şi 2,55 tone de deşeuri solide din acvatoriu”, a mai precizat CNAPM Constanţa.