Empire State Building și alte clădiri ale aceluiași proprietar, alimentate cu energie eoliană

Clădirea reprezentativă pentru New York, Empire State Building, este alimentată cu energie eoliană de 10 ani. Însă proprietarul a devenit cel mai mare agent imobiliar utilizator de energie regenerabilă după ce a făcut un contract asemănător și pentru celelalte clădiri zgârie-nori pe care le deține.

În 2011, faimoasa clădire Empire State Building din New York a început să folosească în proporție de 100% energie regenerabilă, devenind astfel, la acel moment, cel mai mare cumpărător de energie verde din marele oraș american.

Cu o suprafață de peste 868.600 de metri pătrați, clădirea are nevoie de circa 55 milioane de kilowati oră de energie, în fiecare an. Astfel, folosind energia regenerabilă, a evitat eliberarea in atmosfera a 50 de milioane de kilograme de dioxid de carbon in fiecare an.

„Energia curată și reducerea cu 40% a consumului ne oferă un avantaj competitiv în atragerea celor mai buni chiriași, la cele mai bune prețuri. Programul nostru de inovații cuprinde pași simpli, pe care îi pot urma și ceilalți proprietari de clădiri pentru a transforma imobilele în locuri mai verzi, mai curate și mai eficiente energetic”, preciza acum 10 ani Anthony Malkin, președintele companiei care deține Empire State Building.

Începând din această lună, alte 13 construcții zgârie-nori din portofoliul Empire State Realty Trust folosesc, cel puțin pentru următorii trei ani, energie eoliană. Ca urmare, compania a devenit singurul mare agent imobiliar și utilizator de energie regenerabilă din Statele Unite.

Potrivit unui comunicat de presă, trecerea la energie eoliană va duce la evitarea eliminării a 204 milioane de kilograme de dioxid de carbon în atmosferă, echivalentul emisiilor întregii flote de taxiuri din New York pentru un an. În plus, compania a luat mai multe măsuri – printre care înlocuirea ferestrelor și a becurilor, cu variante mai eficiente energetic – astfel încât și-a redus amprenta de carbon cu 40%.

„Continuăm să facem pași în angajamentul de a găsi soluții care reduc impactul nostru asupra mediului”, a declarat Dana Robbins Schneider, vicepreședinte senior și director de energie și sustenabilitate la Empire State Realty Trust. „Chiriașii noștri lucrează acum în birouri neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon, iar comunitatea de investitori ne poate recunoaște leadershipul.”