Green Mania. Concurs de fotografii pentru conservarea locurilor frumoase din România

Green Mania a premiat cele mai reuşite zece vederi cu locuri din România care oferă o doză de inspiraţie celor care le privesc. Iniţiativa concursului a apărut din dorinţa de atrage atenţia asupra locurilor frumoase, cât şi asupra conservării acestora şi a resurselor.

Lansat la iniţiativa Asociaţiei Alucro – Every Can Counts România – program dedicat reciclării dozelor din aluminiu, în parteneriat cu ALRO, Green Mania s-a desfăşurat sub forma unui concurs foto care i-a provocat pe iubitorii de natură şi pasionaţii de fotografie să surprindă într-o imagine acel loc din ţara noastră care le oferă inspiraţie, dar care include şi un element comun, doza din aluminiu, prezentată simbolic drept doza de inspiraţie.

Concursul s-a derulat în perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021, iar în urma verificării eligibilităţii imaginilor înscrise în competiţie, Asociaţia Alucro a selectat un 44 de fotografii care au respectat tema competiţiei. În urma jurizării şi procesului de votare, derulat pe pagina de Facebook,  zece vederi au fost selectate pentru a fi recompensate cu premii a câte 200 euro şi includerea acestora într-o expoziţie ce urmează a fi organizată în 2021.

Premiul acordat în baza voturilor publicului i-a fost oferit lui Ionuţ Dumitraşcu pentru o doză de inspiraţie din Munţii Piatra Craiului – Vârful Ascuţit. Lista vederilor premiate a fost completată de imagini care suprind frumuseţea peisajelor montane sau strălucirea Mării Negre şi a Dunării, cât şi edificii precum Turnul lui Ştefan din Baia Mare sau Catedrala Făgăraş. Meritul pentru realizarea fotografiilor premiate aparţine autorilor: Baroana Florin, Ciucă Andreea, Dumitru Răzvan Andrei, Milea Alexandru Vlăduţ, Pantea Ivana, Pavel Cristian Octavian, Pop Diana Dumitriţa, Tudosă Mihai Marian, Zinga Anca.

„ALRO este implicată activ în nenumărate acțiuni care vizează creșterea gradului de reciclare a aluminiului, un material unic, extraordinar și cu proprietăți “permanente”, deoarece poate fi reciclat la infinit fără a-și pierde din proprietăți, ceea ce îi asigură o utilizare durabilă și îl poate transforma într-unul dintre cei mai puternici vectori de decarbonizare din economie”, Declară Gheorghe DOBRA, Director General ALRO.

Albumul oficial al fotografiilor participante la concurs poate fi văzut pe pagina de Facebook a programului: https://bit.ly/2MMNxSr