Proiectele pentru amenajarea a aproximativ 60 de kilometri de piste de biciclete în București

Proiectele pentru amenajarea a aproximativ 60 de kilometri de piste de biciclete în București

In Municipiul Bucureşti s-au realizat, până în prezent, 32,55 kilometri de pistă de biciclete, însă o serie de alte proiecte totalizează aproximativ 60 de kilometri.Aproximativ 60 km. de piste de biciclete, în cur de amenajare în București

Aproximativ 60 km. de piste de biciclete, în cur de amenajare în București

Unul dintre aceste proiecte se află în curs de execuţie, altele trebuie să obţină autorizaţie de construire, iar altele se află în faza elaborării studiului de fezabilitate.

Potrivit Agerpres, în cadrul proiectului „Implementarea unui sistem public pentru transport cu bicicleta în zona centrală a Capitalei”, care presupune realizarea a patru trasee cu o lungime totală de 48,25 kilometri, au fost realizaţi până în prezent 16,15 kilometri (traseul 1 – tronsonul 1 şi traseul 3). Proiectul este finanţat prin bugetul local şi Fondul pentru Mediu.

În 2022 a fost încheiat cu Trustul de Clădiri Metropolitane contractul pentru realizarea traseului 1 – tronson 2 (3,3 km lungime): Piaţa Presei Libere – Şos. Kiseleff – Bd. Constantin Prezan. Tronsonul cuprins între Arcul de Triumf – Piaţa Presei Libere se află în execuţie, însă lucrările au fost sistate temporar din cauza condiţiilor meteo, urmând a se relua când vremea o va permite, precizează PMB, pentru AGERPRES.

„Pe Şos. Kiseleff a fost frezat stratul de asfalt de pe trotuar, s-au demontat bordurile vechi şi au fost înlocuite cu borduri noi din granit, apoi a fost turnat stratul de asfalt de uzură pe o lungime de 600 m, pe partea dreaptă, sens Arcul de Triumf către Piaţa Presei Libere. Durata de execuţie a lucrărilor este de aproximativ 2 luni„, menţionează Primăria Capitalei.

În ce priveşte traseele 2 şi 4, lucrările vor putea începe după obţinerea autorizaţiilor de construire, pentru fiecare tronson în parte.

– Traseul 2 – Piaţa Victoriei – Bd. Iancu de Hunedoara – Şos. Ştefan cel Mare – Şos. Mihai Bravu (17,2 km lungime);

– Traseul 4 – Bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei – Bd. Unirii – Bd. Decebal – Bd. Basarabia – Stadionul Naţional (11,6 km lungime).

„În cadrul proiectului „Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea între Str. Braşov şi Terminal Tramvai 41” este vizată realizarea unei piste pentru biciclişti de 11,34 kilometri. Sursa de finanţare o reprezintă bugetul local şi alte surse legal constituite.

Direcţia Generală Investiţii are printre obiective şi realizarea unui „Traseu prioritar pietonal şi de biciclişti”, compus din 42 de subproiecte, care face parte din „Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU)”, aprobat în 2012 de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Până în prezent, au fost obţinute autorizaţiile de construire pentru 36 subproiecte. Sursa de finanţare o reprezintă buget local. Cele 42 de subproiecte totalizează 9,7 kilometri.

În 2022, în baza propunerilor din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), a fost atribuit contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate „Realizare infrastructură pentru transport verde – piste pentru biciclete în Municipiul Bucureşti”. Proiectul constă în realizarea a cinci trasee prioritare, totalizând 13 kilometri de cale dublă (26 kilometri de cale simplă), după cum urmează:

– Şoseaua Bucureşti – Ploieşti, între Aerogării şi Băneasa Shopping City – 1,5 km (parte din „Traseul pentru cumpărături” din PMUD: Piaţa Victoriei – Băneasa);

– Piaţa Unirii – Mihai Bravu – 3 km (traseu de agrement);

– Colentina – între Mihai Bravu şi Doamna Ghica – 1,5 km (parte din „Traseul către şcoală” Universitate – Doamna Ghica);

– Petricani – între Doamna Ghica şi Dimitrie Pompeiu – 3 km (parte din „Traseul către birou” Doamna Ghica – Pipera);

– Piaţa Alba Iulia – Piaţa 1 Decembrie – 4 km (parte din „Traseul de Est”).

„Cele cinci trasee vizate au fost propuse pe baza PMUD şi ţinând cont de tronsoane care sunt deja realizate sau în curs de realizare, în cadrul altor proiecte. (…) Studiul de fezabilitate aflat în curs de elaborare va prezenta scenariile/soluţiile tehnice şi impactul lor asupra mobilităţii. Acesta va analiza opţiunile şi va defini traseele în detaliu, lungimea acestora şi poziţiile fizice, precum şi soluţii pentru conexiunile cu pistele din proximitate aflate în diverse etape de execuţie/ proiectare. Din punct de vedere constructiv, pistele de biciclişti se vor realiza în principal pe platforma comună cu partea carosabilă şi vor respecta prevederile Ghidului privind infrastructura pentru biciclete elaborat la nivelul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei”, transmite PMB.