Pe măsură ce scade pH-ul, anumite specii bioluminescente ar putea avea o strălucire suplimentară, în timp ce altele își diminuează luminile
Un ocean mai acid ar putea da unor specii o strălucire specială, mult mai puternică. Pe măsură ce pH-ul oceanului scade ca urmare a schimbărilor climatice, unele organisme bioluminescente ar putea deveni mai strălucitoare, în timp ce altele au luminile tot mai slabe, au anunțat oamenii de știință.
Bioluminiscența este prezentă în anumite părți din ocean. Capacitatea de a lumina întunericul a evoluat de peste 90 de ori la diferite specii. Ca rezultat, structurile chimice care creează bioluminiscență variază în mod natural, de la lanțuri unice de atomi la complexe masive inelate.
Cum influențează acidificarea oceanelor evoluția unor specii
Cu o astfel de variabilitate, modificările pH-ului ar putea avea efecte imprevizibile asupra capacității creaturilor de a străluci. Dacă emisiile de combustibili fosili continuă așa cum sunt, se așteaptă ca pH-ul mediu al oceanului să scadă de la 8,1 la 7,7 până în 2100, informează Science News.
Pentru a afla cum ar putea fi afectată bioluminiscența de această scădere, biologul Tom Iwanicki și colegii de la Universitatea din Hawaii la Manoa au strâns 49 studii privind bioluminiscența.
Echipa a analizat apoi datele din aceste studii pentru a vedea cum luminozitatea compușilor bioluminiscenți ai creaturilor variază la niveluri de pH de la 8,1 la 7,7.
Pe măsură ce pH-ul scade, substanțele chimice bioluminescente din unele specii, cum ar fi panseluța de mare (Renilla reniformis), cresc producția de lumină de două ori, arată datele. Alți compuși, cum ar fi cei din licuriciul de mare (Vargula hilgendorfii), au creșteri modeste de doar aproximativ 20%. Și unele specii, precum calmarul licurici (Watasenia scintillans), par să aibă de fapt o scădere cu 70% a producției de lumină.
Pentru licuriciul de mare – care folosește trasee strălucitoare pentru a atrage partenerii – chiar și o creștere mică i-ar putea oferi un avantaj. Dar pentru calmarul licurici – care folosește și luminiscența pentru comunicare – un pH scăzut și mai puțină lumină ar putea să nu fie un lucru bun.