Bine Boutique, primul magazin caritabil al Crucii Roșii, dedică ziua în care aniversează doi ani salvării Parcului Natural Văcărești. Voluntarii vor coase 12 ore țestoase din material de blugi recuperat, în transmisie live pe Facebook. Parcul se află în pericol pentru că nu are pază, nu pot fi aplicate măsuri urgente de protecție și conservare, iar nivelul apei a scăzut la cote care afectează negativ biodiversitatea acvatică.
Evenimentul intitulat „Bine, Văcărești!” își propune promovarea valorilor ecologice și, în mod concret, să contribuie la refacerea foișoarelor, panourilor de informare și aleilor din parc, oferind astfel bucureștenilor un spațiu sigur de relaxare și reconectare cu natura.
„În data de 17 septembrie, între orele 10:00-22:00, vom fi live pe pagina de Facebook Bine Boutique și pe cea a Asociației Parcul Natural Văcărești, unde vom transmite atât maratonul de cusut al țestoaselor din blugi, cât și intervențiile voluntarilor și invitaților noștri speciali. Pe parcursul evenimentului veți putea afla mai multe despre sustenabilitate, reciclare, dar și despre grija pentru natură și diversitatea speciilor ce își au habitatul în Parcul Natural Văcărești”, au transmis organizatorii.
Începând din ziua evenimentului și până la finalul lunii septembrie, donațiile vor fi deschise pe site-ul bineboutique.ro, iar toate fondurile colectate în această perioadă vor fi direcționate către Asociația Parcul Natural Văcărești pentru a menține parcul accesibil și pentru reamenajarea panourilor de vizitare și a elementelor de infrastructură, care, în lipsa pazei, se degradează și au nevoie constantă de reconstrucții și reparații.
Povestea Bine Boutique
„Ne-am născut în septembrie 2018 și am pornit la drum cu dorința de a schimba imaginea pe care oamenii o au despre reutilizarea și reciclarea hainelor. Într-o societate consumeristă, unde se cumpără pe bandă rulantă din impulsul de a avea mai mult, noi punem punct și o luăm de la capăt cu o altă mentalitate. Ne dorim să insuflăm în oameni obiceiul de a consuma responsabil, de a recupera și a refolosi, chiar și atunci când vine vorba despre haine”, au spus cei de la magazinul caritabil.
Parcul Natural Văcărești, în pericol
Asociația Parcul Natural Văcărești a transmis, în mai multe rânduri și sub mai multe forme, un mesaj către Ministerul Mediului și către Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, că parcul are nevoie de intervenție imediată. La începutul lunii, 28 de ONG-uri au semnat o scrisoare adresată autorităților în acest sens.
„Parcul Natural Văcărești (PNV), arie naturală protejată de interes național, se află într-o situație gravă. La doi ani de la desființarea administrației și preluarea sa de către Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), parcul nu mai are Consiliu Științific, Consiliu Consultativ, corp de rangeri, responsabil cu paza. Regulamentul parcului nu este aprobat, Planul de management, document esențial pentru gestionarea parcului, se află într-un orizont îndepărtat, infrastructura de vizitare se degradează, iar nivelul apei din lacuri este la un nivel atât de jos încât biodiversitatea acvatică este amenințată”, au transmis cei de la Asociația Parcul Natural Văcărești.