Pictură murală cu vopsea purificatoare de aer, inaugurată la Timişoara

Prima lucrare de artă murală din Timişoara realizată integral din vopsea purificatoare de aer de către artistul Alex Baciu, a fost inaugurată, marţi, pe unul din pereţii Bibliotecii Centrale a Universităţii Politehnica Timişoara (BCUPT).

Pictura cu suprafaţa de 100 mp a fost realizată pentru campania de responsabilitate socială “Natura unui MULŢUMESC!”, proiect care reprezintă o iniţiativă de încurajare a adoptării unui comportament responsabil faţă de natură, arată un comunicat al unui complex comercial din Timişoara, care a susţinut proiectul, alături de ZIDART – Street Art Festival.

Peretele devine, astfel, un purificator natural, reducând nivelul de poluare al aerului, la fel de eficient ca o pădure de 100 mp. Conform sursei citate, vopseaua specială transformă substanţele poluante din aer, precum oxizii de azot şi de sulf, în nitraţi şi nitriţi inofensivi, care sunt depozitaţi pe suprafaţa vopsită, până când sunt eliminaţi de apa de ploaie sau de umiditatea din aer.

Desenul creat de artistul Alex Baciu este o interpretare a simbolului universal al reciclării – Banda lui Moebius – şi lansează un îndemn de reconectare a omului modern la natură şi de adaptare şi modelare a societăţii după principiile acesteia pentru binele comun.

Aceasta nu este prima pictură murală din România care purifică aerul. În 2019, la Bacău, a fost inaugurată o lucrare de aproximativ 250 de metri pătrați și are capacitatea de a filtra aerul asemenea unei păduri de aceleași dimensiuni. La fiecare 12 ore, îndepărtează poluanții emiși de aproximativ 50 de automobile pe benzina euro 6.

Bacăul, este, de altfel, orașul cu cele mai multe picturi murale care purifică aerul din Europa.