„Ziua Dunării” – Proiectul „Focus to green eco life”, sustinut de Aqua Carpatica, te invita sa fii mai responsabil si sa iti asumi contributia vis a vis de viata verde a planetei!
Dunărea ne ofera un peisaj si un mediu unic, scaldand in apele sale sudul Romaniei.
In fiecare an, la 29 iunie, este aniversată Ziua internaţională a Dunării. Sub sloganul „Descoperă Dunărea!”. Daca Dunarea nu este aproape de noi, o regasim totusi in interiorul nostru, iar ceea ce simtim se contureaza mai profund prin sunete si senzatiile corpului.
„Nu există rău, există ceea ce te indispune. Nu există bine, există ceea ce te bucură.”
Dunărea este principalul fluviu european, care aduce numeroase beneficii economice ţărilor riverane. Impreună cu afluenţii săi formează unul dintre cele mai importante sisteme acvatice din Europa.
Dunărea este al doilea fluviu ca lungime din Europa. Traversează Austria, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia.
Din Munţii Pădurea Neagră din Germania şi până în Deltă, Dunărea parcurge 2.845 km.
Lunca Dunării reprezintă un șir lung de atracții naturale și culturale, începând cu Defileul Dunării, care se întinde pe o distanță de 150 de km, de la intrarea fluviului în țară și până la Gura Văii și terminând cu o mini-deltă, puțin știută de omul de rând – în dreptul localității Gârla Mare.
Ne dorim ca si tu sa fii informat. Sa devii constient de importanta atitudinii personale fata de mediul inconjurator. Asuma-ti si tu o mica parte de contributie pentru a pastra mediul si apele cat mai curate!
Evenimentul lunar “Focus to Green-ECO-Life”, sustinut de Aqua Carpatica, este organizat de Focus to Life (focustolife.ro), in parteneriat cu Clubul Media (clubulmedia.ro) și Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro).