Declic și Greenpeace, către europarlamentari: Nu contribuiți la agravarea schimbărilor climatice

Astăzi are loc un vot important în Parlamentul European, privind Fondul pentru Reziliență și Recuperare Economică, care urmează să devină cel mai mare mecanism de finanțare al Uniunii Europene pentru următorii ani. De aceea, comunitatea Declic și Greenpeace România le solicită public tuturor europarlamentarilor români să voteze împotriva finanțării gazelorCiteste mai multe

Deşeurile: o problemă sau o resursă?

Deşeurile nu reprezintă doar o problemă de mediu, ci şi o pierdere economică. În medie, europenii produc 481 de kilograme de deşeuri municipale pe an. O parte din ce în ce mai mare a acestei cantităţi este reciclată sau transformată în compost, în timp ce o parte mai mică ajungeCiteste mai multe

TeraPlast a solicitat un ajutor de stat în valoare de 5,8 milioane de euro pentru o linie de producție de folii biodegradabile

Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcţii, a depus prin filiala TeraPlast Folii Biodegradabile SRL, un proiect de investiţii în cadrul schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie, în valoare totală de 11,8 milioane de euro. Proiectul de investiții areCiteste mai multe

Certificate de origine pentru biomasa din deșeurile industriale și municipale utilizată în instalațiile de producere a biogazului

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a pus în dezbatere publică proiectul de Ordin privind aprobarea Procedurii de emitere a certificatelor de origine pentru biomasa provenită din deșeurile industriale și municipale, utilizată în producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie. Astfel, producătorii de energie electrică din surse regenerabile deCiteste mai multe

6 noiembrie – Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate

Adunarea Generală a ONU marchează astăzi Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor şi conflictelor armate. Organizația subliniază că mediul a fost întotdeauna victima neștiută a războiului. Sursele de apă au fost poluate, culturile au fost incendiate, pădurile tăiate, solurile otrăvite şi animalele ucise pentru a obține unCiteste mai multe

Reanimating Nature: Petrecerea Animest.15 se transformă într-o amplă acțiune de plantare susținută de AQUA Carpatica

Prima ediție Animest desfășurată în mediul online debutează cu o provocare offline lansată iubitorilor de film de animație din București. Sâmbătă, pe 7 noiembrie, începând cu ora 10 dimineața, echipa festivalului invită spectatorii să se alăture unei ample acțiuni de plantare, organizate în zona Giulești Sârbi. Un dar oferit de cel maiCiteste mai multe

Proiectul Ocean of Things, care colectează date despre mediu, intră într-o nouă etapă

Palo Alto Research Center Incorporated  (PARC) a anunțat câștigarea unui contract cu Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA) pentru următoarea fază de dezvoltare a proiectului  „Ocean of Things”, menit să extindă aria de informații pe care le au specialiștii despre mări și oceane.  Anunțat inițial de DARPA în 2017, proiectul „OceanCiteste mai multe