Dacă v-aş întreba acum: ce v-aţi dori de la viaţă? Mi-aţi putea oferi un răspuns concret?
Şi mă refer aici la ceva tangibil, măsurabil, exact.
Presupun că toţi ne dorim fericirea, dar aceasta poate să vină în diferite forme prin canale variate. Care este acela care vi se potriveşte? Din ce trebuie să rezulte fericirea asta pe care toţi o căutăm?
Şi dacă nu aveţi un răspuns exact, probabil că nu sunteţi tocmai fericiţi.
Este esenţial să ne întrebăm ce ne dorim de la viaţă, să ne răspundem la această întrebare, apoi să ne facem un plan de a realiza asta.
O dorinţă fără un plan este doar un vis. Pentru a deveni realitate avem nevoie de o strategie, de un set de acţiuni, de un traseu care să ne ducă acolo unde ne dorim.
O corabie care pluteşte în derivă nu va găsi uscatul şi chiar dacă l-ar găsi, nu va fi locul în care şi-ar dori să ajungă.
Astfel, rămânem captivi într-o lume în care nu am vrut să ajungem niciodată.
Pentru a prelua „cârma” corabiei în care ne aflăm, este esenţial să ne răspundem la aceste întrebări:
Ce mă face fericit?
Chiar dacă poate suna banal, adesea oamenii doar presupun lucrurile sau activităţile care îi fac fericiţi. Şi mă refer aici, mai ales, la cei care se simt mai mereu nefericiţi.
Întrebaţi-vă: ce vă face fericiţi? Şi de ce nu faceţi asta mai des?
Nu încercaţi să găsiţi explicaţii sau scuze pentru asta, ci mai degrabă căutaţi lucrurile care va aduc fericirea. Nu există „nu am timp” ,ci doar „nu este destul de important pentru mine”.
Dar dacă fericirea nu este destul de importantă, de ce ne plângem că suntem nefericiţi?
Ce gânduri negative hrănesc?
În starea lor incipientă, gândurile au aceeaşi intensitate, dar pe măsură ce le hrănim acestea cresc, ajungând să le consume pe toate celelate din jurul lor.
Nu vă hrăniţi gândurile negative şi nu vă mai gândiţi la probleme care „ar putea apărea”.
Nu este nimic rău în a fi prevăzător sau precaut, dar acest gând este destul să existe, nu trebuie să se şi dezvolte.
De exemplu, suntem conştienţi de faptul că viteza poate cauza accidente, de aceea conducem precaut, însă nu ne gândim în fiecare clipă: dacă fac accident? dacă fac accident? Pentru că până la urmă vom face.
Adesea primim ceea ce cerem în mod repetat.
Ce ne repetăm la nesfârşit?
Cea mai predominantă voce pe care o auzim este a noastră. De aceea, ceea ce ne repetăm zi de zi poate deveni definitoriu pentru starea noastră de spirit şi felul de a fi.
Priviţi-vă cu admiraţie, căutaţi lucrurile pe care le faceţi pozitiv. Folosiţi minusurile ca pe o motivaţie de a deveni mai buni.
În fond, dacă ne repetăm ceva destul de des începem să şi credem. Repetati-vă că sunteţi minunaţi mai degrabă decât să vă spuneţi că nu sunteţi buni de nimic.
Ce trebuie lăsat în urmă?
Uneori rămânem blocaţi datorită faptului că ne ancorăm de anumite evenimente din trecut şi refuzăm să le lăsăm să treacă.
Acest lucru se poate dovedi foarte provocator, fie că este vorba de vinovăţie, trădare sau chiar dragoste.
Dar schimbarea poate surveni doar după ce am reuşit să ne lăsăm trecutul în urmă, după ce am reuşit să facem loc pentru altceva.
Cum ne raportăm la un eşec?
Vă asumaţi vina pentru tot sau dinpotrivă pentru nimic, căutaţi mereu vinovaţi în exterior sau vă învinovăţiţi şi vă apostrofaţi singuri?
Niciuna dintre aceste variante nu este benefică pentru dumneavoastră.
Un eşec este doar o variantă care nu a funcţionat. Iar pentru a funcţiona avem nevoie de o analiză a punctelor pozitive şi totodată a lucrurilor care nu au funcţionat şi care trebuie schimbate.
Să ne gândim la o nouă abordare, la o nouă soluţie este mult mai benefic decât să căutăm vinovaţi.
Ce acţiuni ne-au adus rezultate nesatisfăcătoare?
În definiţie, când ne lovim de ceva neplăcut tindem să îl evităm. Dar de ce nu facem asta şi cu acţiunile care deja s-au dovedit a fi păguboase?
Aceleaşi acţiuni vor determina aceleşi rezultate, implicit pentru a avea alte rezultate trebuie să acţionăm diferit.
În loc să repetăm la nesfârşit aceeaşi greşeală, este mai mai bine să identificăm acţiunea care ne-a adus la aceasta şi să o schimbăm.
Pentru cine fac ceea ce fac?
Adesea, aceasta este o întrebare capcană cu un răspuns pe cât de evident, pe atât de complex.
Ne gândim la noi sau la cei dragi?
Indiferent care ar fi răspunsul, aceste două aspecte sunt strâns legate.
Să luăm ca exemplu un părinte care face totul pentru copilul lui. Întâlnim destul de des această situaţie, vedem adesea părinţi care renunţă la ceva pentru a-i oferi copilului ceea ce îşi doreşte.
Şi deşi acesta nu este un comportament greşit, trebuie să avem în vedere faptul că cei dragi nu au nevoie doar de lucrurile materiale pe care li le oferim, ci totodată de prezenţa noastră emoţională.
Dar renunţând mereu la ceea ce ne place, ajungem să fim frustraţi şi lipsiţi de motivaţie.
Cei dragi pot să fie recunoscători pentru sacrificiile noastre sau nu.
Văd destui copii care nu sunt conştienţi de sacrificiile părinţilor şi văd, de asemenea, părinţi care reacţionează prin frustrare.
De aceea, este foarte important să existe un echilibru între ceea ce facem pentru noi şi ceea ce facem pentru ceilalţi.
Un copil va aprecia mai mult căsuţa din pom construită împreună cu părintele decât una comandată gata. Chiar dacă părintele a ales prima variantă din considerente financiare.
Care sunt aşteptările mele?
Uneori, eşecul survine datorită aşteptărilor pe care le-am avut.
Nu sunt un militant al curentului, „nu-ţi fixa aşteptări pentru a nu fi dezamăgit” dar nici al curentului „aşteaptă-te la cel mai pozitiv rezultat”.
Oricât de puternici am fi emoţionali, aşteptările ne vor afecta starea de spirit.
Dacă o să avem aşteptări foarte joase, o să avem sentimentul că am concurat împotriva unor jaloane şi implicit nu o să vedem valoare în succesul nostru.
Pe de altă parte, putem avea un rezultat foarte bun, dar sub nivelul aşteptărilor noastre; şi la fel, în loc să ne bucurăm de rezultat, o să fim dezamăgiţi.
Căutaţi mereu calea de mijloc. Aşteptările trebuie fixate doar în raport cu noi, cel de astăzi.
Mâine îmi voi dori să fiu mai bun. Nu cu 50%, nu cu 90%, ci mai bun.
În cele din urmă ne interesează progresul, iar acesta nu poate veni mereu în paşi de galop. Dar atâta timp cât progresăm, suntem pe drumul cel bun.
Ne dorim să trăim viaţa perfectă, chiar ne rugăm pentru asta, dar dacă nici noi nu ştim cum ar trebui să arate aceasta, atunci nici nu o vom găsi niciodată.
După ce v-aţi răspuns la aceste întrebări, care este planul vostru pentru următoarele 6 luni? Ce veţi face diferit? Încotro o să vă îndreptaţi?
Conştientizarea fără acţiune nu ne va aduce niciun rezultat.