Endesa vrea să dezvolte 23 de proiecte de hidrogen verde în Spania, investiţie de 2,9 miliarde de euro

Endesa vrea să dezvolte 23 de proiecte de hidrogen verde în Spania, investiţie de 2,9 miliarde de euro

Endesa, filiala spaniolă a Enel, a transmis o scrisoare de intenție Ministerului Spaniol al Tranziției Ecologice, cu scopul de a dezvolta până la 23 de proiecte de hidrogen verde în Spania, atât în zona peninsulară, cât și în afara ei. Investițiile asociate acestor proiecte, inclusiv în centralele regenerabile care vor alimenta electrolizorii, se ridică la aproximativ 2,9 miliarde de euro.

Proiectele acoperă diferite activități în lanțul valoric al hidrogenului verde, de la producție până la consum.

“Endesa dorește să își reitereze angajamentul față de hidrogenul verde ca element cheie în procesul de tranziție energetică și decarbonizarea economiei. Acestea sunt obiective la care lucrăm de ani de zile și care au caracterizat strategia noastră de înlocuire progresivă a producției de energie termică cu energie regenerabilă. Cele 23 de proiecte de hidrogen verde pe care le prezentăm acum sunt asociate cu o capacitate de aproape 2.000 MW de energie regenerabilă,” a declarat, Rafael González, General Manager of Generation din cadrul Endesa.

Această capacitate reprezintă mai mult de jumătate din cei 3.900 MW pe care compania a anunțat că îi va pune în funcțiune în Spania, în perioada 2021 – 2023, conform planului său strategic actualizat, anunțat la sfârșitul lunii noiembrie 2020.

Implementarea acestor proiecte va contribui semnificativ la realizarea obiectivelor stabilite pentru prima
fază (2020-2024) din Planul de Acțiune pentru Hidrogen (Hydrogen Roadmap), lansat de guvernul spaniol.

Toate proiectele de producere a hidrogenului includ investiții în parcurile de energie regenerabilă dedicate alimentării electrolizorilor, deși nu exclusiv, întrucât au capacitatea de a alimenta electricitatea generată în
exces în rețea.

Totodată, Endesa este implicată în dezvoltarea unei industrii naționale pentru producția de electrolizori și
infrastructuri asociate, în același timp cu lansarea proiectelor sale de hidrogen verde. Acesta este un alt pilon strategic al Planul de Acțiune pentru Hidrogen (Hydrogen Roadmap).

Proiecte în Peninsula Iberică
Cel mai avansat proiect în acest moment este cel dezvoltat la As Pontes (A Coruña), care include un electrolizor de 100 MW și șase parcuri eoliene asociate, cu o capacitate totală de 611 MW, a căror construcție ar trebui să creeze aproximativ 1.600 de locuri de muncă pe parcursul celor 18 luni de construcție. Construcția electrolizorului va dura aproximativ 24 de luni și va angaja aproximativ 120 de persoane.

Funcționarea și întreținerea electrolizorului, pentru o durată de aproximativ 20 de ani, ar urma să necesite munca a aproximativ 100 de persoane. Investiția totală în proiectul As Pontes se va ridica la 738,2 milioane de euro.

Odată operațional, complexul ar trebui să producă în jur de 10.000 de tone de hidrogen verde și să creeze aproximativ 130 locuri de muncă pentru profesioniști în operațiuni de întreținere și operare (100 în electrolizor și alți 30 în parcurile eoliene).

Scopul acestui prim proiect este de a demonstra că o fabrică de această dimensiune poate fi construită, operată și întreținută, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere tehnic și de mediu.

Alte proiecte urmează să fie dezvoltate în Huelva, Teruel, Almeria, Tarragona, Valea Ebro (Hidrógeno del Cierzo), Compostilla (Leon) și Seseña (Toledo). Împreună, acestea vor implica o capacitate de electrolizor de 215 MW, crearea a peste 500 de locuri de muncă în faza de construcție și în jur de 220 în faza de funcționare și întreținere ulterioară.

Proiectele care vor fi dezvoltate în Spania continentală presupun o investiție totală de 2 miliarde de euro și
electrolizori cu o capacitate agregată de 315 MW.

Proiecte în afara Peninsulei Iberice
În cazul proiectelor din afara peninsulei (v. Tabel 2), opțiunile variază de la producerea de energie cu hidrogen verde în instalațiile de nouă generație (Barranco de Tirajana, Granadilla și Alcudia, cu electrolizori care vor totaliza 25 MW), la tranziția modului de funcționare a centralelor către un model hibrid, bi-fuel, și până la înlocuirea capacității altor centrale de operare cu hidrogen / gaz Investițiile în inițiativele prezentate în Insulele Canare, Baleare și Melilla se ridică la 900 de milioane de euro.

În ansamblu, cele 23 de proiecte propuse de Endesa sunt diverse, atât în ceea ce privește amplasamentele, cât și utilizările finale ale hidrogenului: acestea ar fi dezvoltate în zone de decarbonizare și tranziție justă, în sisteme de generare a energiei în insule, în aplicații în industria chimică, pentru înlocuirea consumului de căldură, dar și în calitate de combustibil pentru transportul greu. Producția totală din aceste proiecte, odată începute, se va ridica la 26.000 de tone de hidrogen pe an.

Potențialul hidrogenului verde

Hidrogenul regenerabil va juca un rol important în decarbonizarea cu succes a sectorului energetic și, în special, în domeniile în care electrificarea nu este cea mai eficientă soluție sau nu este fezabilă din punct de vedere tehnic pe termen mediu. În mod similar, hidrogenul regenerabil produs prin electroliză va contribui la reglarea corectă a unui sistem de energie electrică 100% regenerabilă, oferind o mai mare flexibilitate și îmbunătățind securitatea aprovizionării.

Cu toate acestea, producția și consumul de hidrogen regenerabil reprezintă încă o piață incipientă cu un grad scăzut de maturitate. În prezent, în jur de 500.000 de tone de hidrogen sunt produse și consumate în Spania ca materie primă, practic toate din combustibili fosili, deoarece nu a fost o opțiune competitivă până recent.

În contextul scăderii costurilor cu generarea de energie regenerabilă, creșterea prețurilor la CO2 și necesitatea stocării sezoniere a energiei, tehnologiile de producere a hidrogenului regenerabil ar putea deveni competitiv pentru utilizările industriale în următorii ani. În orice caz, în prezent, pentru a-și demonstra rentabilitatea, sunt încă necesare mecanisme de sprijin pentru a face utilizarea hidrogenului competitiv față de alte alternative.