Jurnalista româncă Monica Ulmanu, printre câștigătorii premiilor Pulitzer pentru o serie de articole despre încălzirea globală publicate de Washington Post

Jurnalista româncă Monica Ulmanu a câştigat cel mai prestigios premiu din domeniul presei, Premiul Pulitzer, alături de echipa Washington Post, din care face parte. Distincţia a fost acordată pentru o serie de articole de investigaţie care au avut ca subiect schimbările climatice.

Aceștia au documentat numeroasele locuri în care temperatura a crescut deja cu 2 grade Celsius ca urmare a schimbărilor climatice, ajungând la un prag despre care specialiştii avertizează că ar putea fi catastrofal dacă va fi atins la nivel global, transmite Agerpres.

Comitetul de acordare a premiului a explicat că seria de articole la care a participat Monica Ulmanu a fost premiată pentru că reprezintă “o serie extraordinară care a demonstrat cu claritate științifică efectele nocive ale temperaturilor extreme asupra planetei”, scrie educatieprivata.ro.

Anunţarea câştigătorilor a fost amânată cu două săptămâni anul acesta deoarece o parte din jurnaliştii care fac parte din juriu au fost ocupaţi cu reflectarea pandemiei noului coronavirus şi au avut nevoie de timp suplimentar pentru evaluarea concurenţilor.

Ediţia din 2020 a Premiilor Pulitzer a avut 15 categorii dedicate jurnalismului şi 7 categorii pentru literatură, teatru şi muzică.

Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase premii pentru jurnalism din SUA, sunt decernate începând din 1917, când editorul Joseph Pulitzer le-a instituit prin testament.