Adesea miturile își fac loc în viaţa noastră precum bacteriile.
Sunt mult mai multe decât ne imaginăm și, în general, sunt „invizibile“ și relativ inofensive – nu se moare din orice bacterie „înghiţită“. Din păcate însă, există bacterii și, deopotrivă, mituri de largă circulaţie, care ne schimbă (și uneori ne scurtează) viaţa.
Cine nu este convins de validitatea comparaţiei anterioare merită să facă o investigaţie personală, plecând de la listele de concepţii greşite, mituri şi legende, care sunt disponibile pe Internet[1] sau de la proaspăt tipărita Enciclopedie a legendelor urbane, în două volume care cumulează aproape 800 de pagini[2]. Pentru cine vrea mai mult, sunt la îndemână manualele de istorie generală, în care sunt atestate nenumărate surse de convingeri greşite durabile, în toate culturile lumii. Pentru un plus mare, este utilă apoi consultarea istoriei medicinei, cu erorile ei care au costat vieţi, sau studiul istoriei religiilor, cu miile de superstiţii şi credinţe iraţionale şi ilogice.
Totuşi, în afară de a ne convinge că sunt multe, numărătoarea nu ne va aduce vreun alt folos. În fond, nu ai de ce să numeri milioanele de bacterii, dacă ai înţeles că pentru a scăpa de riscurile asociate lor nu ai nevoie decât de … un săpun antibacterian, în 99% dintre cazuri. Există o soluţie bună şi pentru cei care vor să recunoască un mit atunci când îl întâlnesc şi vor să îl elimine eficient şi sigur, fără a-l înlocui, cum se întâmplă adesea, cu un altul.
Lipsa cunoaşterii îi predispune, fără îndoială, pe mulţi să accepte mai uşor miturile. Dar după cum bacteriile fac casă bună cu mâinile nespălate, miturile fac casă bună cu minţile leneşe. Lipsa informaţiei poate fi suplinită de obiceiuri corecte de gândire, iar înţelepciunea nu stă în nivelul de cultură generală, ci în abilitatea de a discerne, care se capătă şi pe alte căi decât prin educaţia formală.
„Noi credem asta de sute de ani“ (apelul la tradiţie) sau, dimpotrivă, „dacă e nou trebuie să fie bun“ (apelul la noutate), „81% dintre români cred că …“ (apelul la majoritate), „a făcut 10 de ani de şcoală, ştie ce spune“ (apelul la autoritate), „este greu de crezut că se poate … „ (argumentul ignoranţei).
Acestea sunt probabil cele mai frecvente raţionamente sau argumente logice eronate[3] dintr-o listă care este mai lungă decât s-ar aştepta majoritatea. În cazul celor mai mulţi dintre noi, ele se nasc fie din obişnuinţă sau dorinţa, uneori inconştientă, de a crede un anumit lucru, fie din instinctul de conservare sau cel defensiv, din orgoliu sau încăpăţânare.
Îmi doresc ca acest editorial să accentueze exerciţiul de elucidare sau doar de sinceritate (după caz) al fiecărui cititor. Nu atât de mult în a recunoaşte dacă a fost influenţat de un anume mit. Ci mai degrabă de a recunoaşte argumentele logice false care l-au condus să accepte mitul. Odată făcut acest pas, mitul că este greu să scapi în viaţă de mituri poate fi, el însuşi, spulberat.