Recorduri de Black Friday 2023. Românii au cheltuit azi peste 630 de milioane de euro

Black Friday a „uscat” efectiv conturile românilor. Cel mai mare retailer din România a avut vânzări de peste 630 milioane de euro în 11 ore.

Vânătoarea de reduceri a început devreme. Minutul de aur a fost la nouă fără un sfert, când s-au înregistrat aproape şapte mii cinci sute de comenzi. Cea mai mare tranzacţie a depăşit 57.000 de lei. Iar cea mai mare poftă de cumpărături a fost în judeţul Iaşi. Acolo, clientii au cheltuit, în medie, 1.590 de lei de Black Friday. 

Mii de români şi-au pus ceasul să sune dis-de-dimineaţa ca să nu piardă reducerile. Cel mai mare retailer a început Black Friday puţin după ora şapte. Comenzile au început să curgă imediat, iar atmosfera din depozite s-a încins. Apetitul pentru cumpărături a fost uriaş încă din start.

Alex Niculescu, vicepreședinte operațiuni Emag„La patru minute de la startul campaniei, cred că am înregistrat aproape 9 milioane de lei vânzare.”

Alex Niculescu, vicepreședinte operațiuni Emag„Există şi o secundă de aur, când am înregistrat 452 de produse comandate de clienţi. Toate aceste cifre sunt în creştere faţă de anul anterior.”

„Aproape 20% dintre clienţii care au făcut cumpărături de Black Friday la cel mai mare retailer online din ţara noastră au plătit în rate. Cei mai mulţi au ales să achite cu cardul şi să fie livrate coletele la easybox.”

Care au fost cele mai căutate produse

Cel mai des, în coşul de cumpărături de Black Friday au ajuns electrocasnice şi produse IT. Foarte căutate au fost produsele de îngrijire personală, îmbrăcămintea şi articolele pentru casă.

Alex Niculescu, vicepreședinte operațiuni Emag„Reducerea medie se află undeva la 35% şi reducerile pot merge până la 50, 60% şi peste.”

Cine a vânat un smartphon de ultimă generaţie a găsit preţuri reduse de la 8.500 de lei la 7.500 de lei. Un parfum cu preţul iniţial de 896 de lei, s-a vândut, de Black Friday cu 553 de lei. Şi experienţele inedite au fost la ofertă. Un spectacol de opt minute cu focuri de artificii, pus în scenă de profesionişti, a costat 13.000 de lei, în loc de 15.000.

 „Am avut şi oferte la produse surpriză cum ar fi apartamentele de pe litoral. Şi în doar o oră, unul dintre ele s-a şi cumpărat. Nu este de mirare, ţinând cont că oferta a fost una generoasă. O reducere de 10.000 de euro pentru un apartament cu două camere la malul mării.”

Clientul a plătit doar avansul pentru locuinţa de 45 de metri pătraţi aflată la parterul unui complex imobiliar din Năvodari. Preţul total a fost scăzut de la 120.000, la 110.000 de euro.

Au curs oferte şi pentru vacanţe pe litoral. 60 de hoteluri din Mamaia au oferit reduceri de până la 44% pentru sejururile de vara viitoare. De Black Friday, vaucerele Tarom au fost sold-out în câteva ore. Pentru multe produse, stocul s-a epuizat încă din primele minute. 

Stejara Pircan, vicepreședinte platformă comerț online: „Creșterea cea mai mare ca număr de oferte este în zona de Home and Deco, urmată de zona de Beauty/Personal Care și aceasta ar fi o diferență față de anii anteriori.”

Elena Gheorghe, manager plăți online„Ce a contat astăzi în Black Friday, faptul că clienții au avut cardul salvat și asta i-a ajutat să facă repede achiziția în online. De asemenea și băncile au venit cu planuri de rate extinse. 435.000 de colete vor fi trimise spre cumpărători chiar de astăzi. Toate comenzile ar trebui onorate până pe 24 noiembrie.”

Agitaţie a fost şi în magazinele clasice, nu doar în online

Febra reducerilor a ajuns şi în pieţe. La Iaşi, vânzătorii au redus cu un leu preţul pentru ardei gras şi ceapă. 

„Suntem şi noi în pas cu moda şi fiind vinerea reducerilor ne-am gândit să facem şi noi o ofertă pentru clienţi.”

„Aţi văzut că este ofertă de Black Friday şi la piaţă?”

„Chiar nu m-am uitat, sincer.”

Vedetă în România, shaorma a fost star şi de Black Friday. Un fast-food din Cluj-Napoca a oferit sendvişuri gratis astăzi. Sute de oameni au stat trei ore la coadă ca să mânânce gratis.