Tesla va instala anul acesta stații de încărcare rapidă în patru orașe din România

Tesla va instala anul acesta stații de încărcare rapidă în patru orașe din România

Compania Tesla a anunțat că va instala în 2021 patru stații de încărcare rapidă, Supercharger, în România. Primul oraș va fi Timișoara, apoi vor urma București, Pitești și Sibiu.

Stația din orașul din vestul țării va fi instalată până la finalul lunii martie, urmând ca până cel târziu în iunie 2021 să fie instalate și stațiile din celelalte orașe. Deși pe site este menționat faptul că datele și locațiile se pot schimba, în acest moment stația din București apare că va fi construită în apropierea gurii de metrou Aurel Vlaicu, cea din Timișoara – lângă Hotel Continental, în Pitești – în Parcul Expo, iar în Sibiu, lângă pasajul Petofi Sandor.

Tesla a confirmat de curând, potrivit automotive-today.ro, că intenționează să deschidă un showroom și un service pe piața din România.

Constructorul american a publicat în 14 decembrie pe site-ul oficial cinci anunțuri de angajare pentru țara noastră, toate în București. În toate anunțurile de angajare, Tesla menționează explicit că se pregătește să debuteze oficial pe piața din România.

La nivel mondial există 2.000 de stații Supercharger, cu peste 20.000 de încărcătoare rapide.

Tesla a lansat, în primăvara lui 2019, o versiune îmbunătățită a sistemului său de încărcare a bateriilor. Încărcătorul V3 Supercharger are o autonomie de până la 75 de mile (120 kilometri) după o încărcare de 5 minute și înjumătățirea timpilor de așteptare pentru o sesiune uzuală de încărcare. Astfel, o încărcare completă a bateriei durează 15 minute.